Cel mai important dac, Decebal, a fost făgărăşean

 

Decebal a fost fiul vechii Ţări a Făgăraşului. Istoria nu i-a arătat niciodată originile celui mai viteaz dintre daci. După două mii de ani, un profesor de la Făgăraş descoperă că Decebal provenea din zona Scorei. Poate că nu era aşezarea pe care o cunoaştem astăzi, dar locul ce poartă azi numele de Scorei/Scoreiu ar fi şi locul de baştină a lui Decebal, deci la o distanţă de 66 de kilometri de Făgăraş. Fostul inspector şcolar general, profesorul de limba română Ion Funariu, a studiat foarte mult acest aspect al obârşiei dacului, până să decreteze că e de-al nostru.

,,Poate au existat cronicari la curtea regilor daci, poate că aceştia au consemnat faptele de vitejie ale regilor, multele războaie de apărare, dar acestea nu ni s-au păstrat. Însă cronica dacilor e scrisă pe pământul ţării, pe lunci, pe dealuri, pe ape, pe crestele munţilor.

Numele regilor daci s-au mai păstrat în toponime, în antroponime, în hidronime, în nume de sate, de ape, de munţi, în numele tradiţionale ale familiilor ţărăneşti”, îşi începe povestea dascălul, care se vede foarte bine că vrea să mă ţină în suspans înainte de informaţia cea mai aşteptată sau poate vrea să înceapă cu începutul.

Mai am răbdare. La urma urmei, am stat atâta timp fără să ştiu că Decebal avea ca privelişti Munţii Făgăraşului şi râul Olt, avea ca vecini oameni din Ţara Oltului şi este posibil să fi venit de atâtea ori până în locul Făgăraşului de astăzi, fie să-şi organizeze oastea, fie să vadă pământuri roditoare pentru agricultură… cine ştie…

,,În niciun document din vechime nu se spune în ce parte a ţării îşi află obârşia dinastia regilor daci, în special a celei mai celebre dinastii dacice ilustrată de regele Decebal. Dar se ştie că pe un vas de ornament descoperit la Sarmizegetusa se află inscripţia DECEBALUS PER SCORILO, adică DECEBAL, FIUL LUI SCORILO”, continuă prof. Ion Funariu.

Încep să mă prind… Scorilo ! Aici era cheia. Nimeni nu s-a gândit să cerceteze asta.

,,Scorilo”, îmi explică Ion Funariu, s-a păstrat ca şi denumire în zona noastră, drept dovadă numele satului Scoreiu din Ţara Oltului, cunoscut mai mult drept Scorei. Nu este deloc o întâmplare.

,,Viteazul rege Decebal, cu a sa dinastie, îşi au obârşia în Ţara Oltului, căreia putem să-i zicem la fel de bine şi Ţara Făgăraşului sau Terra Blachorum. Denumirea aceasta din urmă datează de pe vremea Regelui Ungariei, Andrei al II-lea, care într-un act de danie pentru cavalerii teutoni, din anul 1222, numea ţinutul Făgăraşului drept Terra Blachorum, adică ţara românilor”, spune dascălul.

Mai mult decât numele localităţii, există şi antroponime, adică nume de familie din Ţara Făgăraşului care până astăzi amintesc de regele Scorilo, spune prof. Funariu: ,,Astfel în Scorei există numele de familie Scorei. În Cârţişoara există numele de familie Scorobeţ, care în mod evident derivă de la Scorilo. În ce priveşte satul Scorei, el este aşezat între doi munţi pe malurile unui râu care se numeşte tot Scorei”. Pe vremuri Ţara Făgăraşului, cu a sa veche graniţă, le cuprindea pe toate acestea.

În schimb, de la daci nu ne-au rămas prea multe cuvinte pe care să le folosim astăzi. Putem să numărăm pe degete câte cuvinte dacice există în vocabularul limbii române: abur, barză, căciulă, mânz, moş, părău, vatră, viezure, zară.

Scorilo, tatăl lui Decebal, a fost şi el rege. Nu degeaba fiul s-a numit după tată, mă gândesc eu. Îmi confirmă şi prof. Funariu acelaşi lucru, care îmi spune că într-adevăr presupoziţia este şi un adevăr istoric. Se ştie despre Scorilo şi că avea un frate pe nume Durpaneu; amândoi erau împăciuitori şi diplomaţi, nu provocau războaie şi încercau să le stingă pe cele iscate de alţii. Sub Scorilo, dacii au vrut să-i atace pe romani, care la momentul acela erau vulnerabili, fiind împărţiţi în mai multe tabere după moartea lui Nero. Scorilo i-a ţinut în frâu pe daci, după ce i-a convins că şi fărâmiţaţi, romanii se vor uni în faţa unui pericol comun.

Dacă Scorilo a mai avut fii sau fiice pe lângă Decebal, nu poate spune nimeni. Singurul cunoscut este cel care i-a urmat la conducere, Decebal, un conducător viteaz, dar cu un sfârşit tragic. După cel de-al doilea război daco-roman, Decebal fuge din Sarmizegetusa cu rezistenţa romană pe urmele sale. Când îşi dă seama că nu poate scăpa, că va fi capturat şi dus la Roma, unde va fi tras de cai în văzul romanilor şi posibil răstignit pe cruce, Decebal îşi pune capăt zilelor cu o sabie, într-o pădure de lângă Sarmizegetusa. Imaginea este imortalizată şi pe Columna lui Traian din Roma, care înfăţişează războiale daco-romane.

Se spune chiar că un ofiţer roman ar fi dus la Roma capul şi mâna dreaptă a lui Decebal, spre a se convinge însuşi Traian.

Atent analist cum îl ştiu, profesorul Ion Funariu îmi explică şi etimologia numelui Decebal, care se compune din două părţi : dece şi balus.

,,Dece înseamnă conducător, dovadă că şi în limba latină există cuvântul ,,ductor”, care înseamnă acelaşi lucru, ambele cuvinte avându-şi originea în trunchiul comun a unei limbi de origine indoeuropeană. Balus înseamnă lup. Prin urmare, Decebalus este conducătorul lupilor, adică a unui trib de daci războinici, ipoteză cu atât mai plauzibilă cu cât, în limbajul păstorilor din Ţara Făgăraşului, ,,bală” înseamnă lup. De pildă, există expresia ,,piei bală necurată”, pe care ciobanii din munţii Făgăraşului o foloseau pentru a alunga lupii ce atacau turmele de oi. Se mai ştie că flamura dacilor era reprezentată de un cap de lup cu coadă de balaur, adică războinicii trebuiau să fie îndrăzneţi, cutezători, aprigi şi necruţători în lupte precum lupii”, precizează dascălul.

Acesta mai spune că partea a doua a numelui, respectiv Balu, s-a păstrat în toponime şi antroponime din Ţara Făgăraşului (lacul Bâlea, râul Bâlea), în nume de familie (numele Balu din Nou Român, numele Balea din Luţa, numele Balint din Felmer).

Prin urmare, toate conduc la aceeaşi supoziţie şi anume aceea că pe văile munţilor din Ţara Făgăraşului se afla tribul războinicilor daci ai lupilor, care au reprezentat nucleul oştirii lui Decebal.

DECEBAL

,,La multe popoare războinice din cea mai adâncă vechime chipul marilor zeităţi sau al marilor conducători s-a păstrat în imense statui proiectate pe ecranul imens al câmpiilor, al dealurilor al munţilor. În munţii Cârţişoarei, acolo de unde izvorăşte râul Bâlea, există o stâncă ce înfăţişează în mod surpinzător chipul monumental al regelui Decebal”, îmi mai mărturiseşte dascălul. Stânca lui Decebal se află pe coperta volumului I al lucrării ,,Terra Blachorum”.

Numele lui Ion Funariu va rămâne pentru totdeauna legat de Ţara Făgăraşului. Prin el, făgărăşenii şi l-au ,,adjudecat” şi pe Mihai Eminescu, cel al cărui strămoş se pare că era originar din satul Vad, comuna Şercaia. Aici au existat mai multe familii cu numele Iminovici şi două mai sunt şi astăzi. Pe vremuri, câţiva dintre Iminovici au plecat din Vad, pentru a nu se converti la religia greco-catolică impusă de conducerea Imperiului Austro-Ungar, ce pusese stăpânire pe Transilvania. Aşa ar fi emigrat şi străbunicul poetului către Bucovina, stabilindu-se la Călineştii Sucevei. După descoperire, mai mulţi profesori universitari de la Iaşi l-au rugat pe prof. Ion Funariu „să nu-l ia pe Eminescu”, în sensul de a-i lăsa originile aşa cum le cunoaşte istoria. Pe nedrept însă, pentru că Eminescu este la fel de ardelean, pe cât este de moldovean.

Cristina Cornilă