Oamenii sunt genetic „super-prădători ”, evoluția ne-a conceput să vânăm, să ucidem animale mari pentru carne și grăsime

 

O echipă de oameni de știință din Israel a făcut eforturi pentru a face descoperirea destul de evidentă că oamenii „au fost super prădători de 2 milioane de ani”.

Cercetătorii au furnizat câteva noi observații interesante legate de dieta paleolitică și evoluția prădătorilor umani.

Mulți dintre voi cred că ați citit despre  Haaretz „Cel mai vechi secret al nostru : Suntem super prădători de 2 milioane de ani” și dacă ne gândim o secundă, acest lucru  este destul de evident.  Dacă nu ar fi așa,  atăzi,  ar exista monarhii de feline și armate de câini care să conducă lumea.

Arheologii israelieni au dezvăluit cum oamenii sunt „super prădătorii” și suntem „programați de evoluție să ne vânăm sursele de hrană până la dispariție”.

Oamenii sunt genetic „super-prădători” și se știe de mult că evoluția ne-a conceput să vânăm, să păcălim și, în cele din urmă, să ucidem animale mari pentru carne și grăsime. Potrivit acestui nou studiu privind obiceiurile alimentare ale hominizilor preistorici, am făcut acest lucru timp de două milioane de ani, „indiferent dacă asta înseamnă sau nu să conducă alte specii la dispariție”.

Noul studiu a fost publicat în martie 2021, în ”Asociația Americană a Antropologilor Fizici” de către Dr. Miki Ben-Dor și profesorul Ran Barkai de la Universitatea Tel Aviv și de Raphael Sirtoli, cercetător în domeniul științelor sănătății la Universitatea din Minho, Portugalia.

Cercetătorii au corelat rezultatele a peste 400 de studii anterioare, care au furnizat date biologice, genetice, arheologice și moleculare stabilite, legate de dietele strămoșilor noștri.

Concluzia noului studiu este că oamenii sunt „hipercarnivori specializați” care și-au diversificat dietele la sfârșitul istoriei noastre evolutive. Și doar pentru că „am fost obligați să o facem după ce am ucis principala noastră sursă de hrană”.

Homo erectus a fost primul membru al speciei noastre care a dominat lanțul alimentar global și a devenit ceea ce zoologii numesc „un hipercarnivor” sau „prădător de vârf”. Acești termeni descriu mamifere în regimuri în care 70 la sută din hrana lor erau alte animale.

Ben-Dor, care este autorul principal al studiului, a scris în noua lucrare că colonul uman este „cu 77 la sută mai mic decât cel al cimpanzeului, în timp ce intestinul nostru subțire este cu 64 la sută mai lung”. Colonul este locul în care energia este extrasă din fibrele vegetale, iar intestinul subțire este locul în care zaharurile, proteinele și grăsimile sunt absorbite.

Acest lucru înseamnă  că după ce oamenii s-au desprins de linia cimpanzeilor, în urmă cu aproximativ șase milioane de ani, „ne-am adaptat progresiv mai mult la extragerea energiei din carne și am pierdut cea mai mare parte a capacității noastre de a face acest lucru din plante”. Aceste descoperiri sunt evidente și în evoluția dinților australopitecini.

Australopitecinele au trăit în urmă cu patru până la două milioane de ani și aveau fălci mari proeminente și molari mari, pentru măcinarea unor cantități mari de material vegetal. 

În articol, Dr. Miki Ben-Dor spune că în evoluția Homo erectus, „fălcile  și dinții se micșorează la o dimensiune comparabilă cu oamenii moderni”. 

Măsura în care oamenii au contribuit la dispariția tuturor speciilor din megafaună, este subiectul unor dezbateri aprinse, dar Dr. Ben-Dor a scris : „clima fluctuează tot timpul și creează o presiune, dar în trecut aceste presiuni nu au cauzat astfel de evenimente de extincție în masă, deci a fost probabil o combinație de schimbări climatice și supra-vânătoare ".

Perioada paleolitică a durat de acum 3,3 milioane de ani până acum aproximativ 12.000 de ani, moment în care oamenii au devenit „omnivori reticenți”. 

Aducând aceste noi perspective asupra condițiilor dietetice evolutive în lumea modernă, noul articol va aprofunda cercetările în creștere, asupra repercusiunilor fizice ale tranziției bruște de la carne la cereale și produse lactate, care au avut loc odată cu începerea agriculturii. Și această schimbare rapidă a provocat probabil o mare parte din intoleranța la gluten și lapte în societatea modernă actuală.