FRUMOASELE PĂSĂRI ALE PARADISULUI

Mai întâi am să vă fac cunoscută o povestioară despre păsările cerului, scrisă de Rabindranath Tagore :

”Pasărea îmblânzită se afla în colivie; pasărea sălbatică era în pădure.

Soarta a făcut să se întâlnească.

Pasărea sălbatică strigă: "Vino, iubito, să zburăm în codru."

Pasărea îmblânzită murmură: "Vino aici, să trăim alături în colivie."

"Printre aceste gratii unde aş avea loc să-mi întind aripile ?" spuse pasărea liberă.

"Vai ! strigă prizoniera. Nu ştiu unde m-aş putea aşeza pe bolta cerească."

"Draga mea, vino să îngânăm melodiile pădurii."

"Rămâi lângă mine ! Te voi învăţa o muzică savantă."

Pasărea pădurii răspunse: "Nu, nu ! Cântecele nu se pot învăţa niciodată."

Pasărea din colivie grăi: "Vai, eu nu cunosc cântecele pădurii."

Le este sete de iubire, dar niciodată nu vor putea zbura aripă lângă aripă.

Prin gratiile coliviei ele se privesc, dar zadarnică li-i dorinţa de a se cunoaşte.

Ele bat din aripi şi cântă: "Vino mai aproape, dragostea mea !"

Pasărea liberă strigă: "Nu pot, mi-e teamă de uşa închisă a coliviei."

"Vai, spuse captiva, aripile-mi sunt neputincioase şi moarte."

Eu cred că povestea este valabilă și pentru oameni. 

Acum, vă povestesc câte ceva despre frumoasele Păsări ale Paradisului : 

PASĂREA PARADISULUI este un gen de păsări, membre ale familiei ”Paradisaeidae” din ordinul ”Passeriformes”

Este greu de descris penajul unei astfel de păsări, pictată, cu toate culorile curcubeului. 

Familia păsării-paradisului cuprinde aproximativ 100 de specii, diferite ca formă şi penaj, una mai frumoasă ca alta. 

Patria lor cuprinde pădurile nepătrunse ale Noii Guinei şi ale insulelor învecinate. 

Papuaşii le spun ”copiii curcubeului”, datorită penajului frumos colorat. 

Se hrănesc cu tot felul de fructe, seminţe, frunze, dar şi cu vietăţi mici: insecte, melcişori, reptile, cu ouăle şi chiar puii mărunţei ai altor păsări.

 Una dintre cele mai mari specii este ”Paradiseea Apoda”. 

Atinge 1 metru lungime. 

Credinţele locale atribuie păsărilor-paradisului puteri miraculoase. Cu penele cele mai ţipător colorate papuaşii îşi împodobesc somptuoasele lor coafuri. 

Penele multicolore au atras atenţia nu numai băştinaşilor, ci şi vizitatorilor acestor locuri. 

Ele au împodobit îmbrăcămintea sultanilor, şahilor şi a înalţilor demnitari din Orient. 

Europenii au început să le caute prin secolul al XVI-lea. 

Dacă până atunci papuaşii vânau un număr mic de păsări necesar satisfacerii gustului lor de frumos, de-atunci încolo ele au fost urmărite peste tot şi nenumărate piei cu pene (balguri) sau burdufuri luau drumul curţilor seniorale din Europa ori din Asia.

Prin secolul al XVIII-lea, traficanţii olandezi cumpărau de la papuaşi piei de păsări gata prelucrate, fără picioare, şi le vindeau apoi indienilor sau persanilor, cărora le spuneau că ”pasărea-paradisului n-are picioare şi se odihneşte agăţîndu-se de crengi cu două pene lungi care-i împodobesc coada, iar ouăle le cloceşte punîndu-le sub aripă”. 

De altfel şi în Europa primele balguri n-aveau picioare, aşa că şi aici au apărut legende după care păsările paradisului nu se odihnesc niciodată, ci plutesc veşnic în aer, ca nişte fiinţe miraculoase.

Presupusa lipsă a picioarelor se reflectă şi în denumirea ştiinţifică, ”Paradisaea apoda” însemnînd «pasărea-paradisului-fără-picioare».

Spre sfârşitul secolului al XlX-lea decimarea păsărilor-paradis a atins culmea. Numărul lor a scăzut mult, unele specii chiar dispărînd. 

Deşi în prezent s-a pus stavilă exterminării lor, totuşi zoologii au constatat că exemplarele devin tot mai rare, iar aria lor de răspîndire se restrânge treptat.

DIN PĂCATE, UNII OAMENI EXISTĂ PE PĂMÂNT DOAR CA SĂ DISTRUGĂ CE ESTE MAI FRUMOS SAU MAI BUN !