Cel mai important dac, Decebal, a fost făgărăşean

 

Decebal a fost fiul vechii Ţări a Făgăraşului. Istoria nu i-a arătat niciodată originile celui mai viteaz dintre daci. După două mii de ani, un profesor de la Făgăraş descoperă că Decebal provenea din zona Scorei. Poate că nu era aşezarea pe care o cunoaştem astăzi, dar locul ce poartă azi numele de Scorei/Scoreiu ar fi şi locul de baştină a lui Decebal, deci la o distanţă de 66 de kilometri de Făgăraş. Fostul inspector şcolar general, profesorul de limba română Ion Funariu, a studiat foarte mult acest aspect al obârşiei dacului, până să decreteze că e de-al nostru.

,,Poate au existat cronicari la curtea regilor daci, poate că aceştia au consemnat faptele de vitejie ale regilor, multele războaie de apărare, dar acestea nu ni s-au păstrat. Însă cronica dacilor e scrisă pe pământul ţării, pe lunci, pe dealuri, pe ape, pe crestele munţilor.

Numele regilor daci s-au mai păstrat în toponime, în antroponime, în hidronime, în nume de sate, de ape, de munţi, în numele tradiţionale ale familiilor ţărăneşti”, îşi începe povestea dascălul, care se vede foarte bine că vrea să mă ţină în suspans înainte de informaţia cea mai aşteptată sau poate vrea să înceapă cu începutul.

Mai am răbdare. La urma urmei, am stat atâta timp fără să ştiu că Decebal avea ca privelişti Munţii Făgăraşului şi râul Olt, avea ca vecini oameni din Ţara Oltului şi este posibil să fi venit de atâtea ori până în locul Făgăraşului de astăzi, fie să-şi organizeze oastea, fie să vadă pământuri roditoare pentru agricultură… cine ştie…

,,În niciun document din vechime nu se spune în ce parte a ţării îşi află obârşia dinastia regilor daci, în special a celei mai celebre dinastii dacice ilustrată de regele Decebal. Dar se ştie că pe un vas de ornament descoperit la Sarmizegetusa se află inscripţia DECEBALUS PER SCORILO, adică DECEBAL, FIUL LUI SCORILO”, continuă prof. Ion Funariu.

Încep să mă prind… Scorilo ! Aici era cheia. Nimeni nu s-a gândit să cerceteze asta.

,,Scorilo”, îmi explică Ion Funariu, s-a păstrat ca şi denumire în zona noastră, drept dovadă numele satului Scoreiu din Ţara Oltului, cunoscut mai mult drept Scorei. Nu este deloc o întâmplare.

,,Viteazul rege Decebal, cu a sa dinastie, îşi au obârşia în Ţara Oltului, căreia putem să-i zicem la fel de bine şi Ţara Făgăraşului sau Terra Blachorum. Denumirea aceasta din urmă datează de pe vremea Regelui Ungariei, Andrei al II-lea, care într-un act de danie pentru cavalerii teutoni, din anul 1222, numea ţinutul Făgăraşului drept Terra Blachorum, adică ţara românilor”, spune dascălul.

Mai mult decât numele localităţii, există şi antroponime, adică nume de familie din Ţara Făgăraşului care până astăzi amintesc de regele Scorilo, spune prof. Funariu: ,,Astfel în Scorei există numele de familie Scorei. În Cârţişoara există numele de familie Scorobeţ, care în mod evident derivă de la Scorilo. În ce priveşte satul Scorei, el este aşezat între doi munţi pe malurile unui râu care se numeşte tot Scorei”. Pe vremuri Ţara Făgăraşului, cu a sa veche graniţă, le cuprindea pe toate acestea.

În schimb, de la daci nu ne-au rămas prea multe cuvinte pe care să le folosim astăzi. Putem să numărăm pe degete câte cuvinte dacice există în vocabularul limbii române: abur, barză, căciulă, mânz, moş, părău, vatră, viezure, zară.

Scorilo, tatăl lui Decebal, a fost şi el rege. Nu degeaba fiul s-a numit după tată, mă gândesc eu. Îmi confirmă şi prof. Funariu acelaşi lucru, care îmi spune că într-adevăr presupoziţia este şi un adevăr istoric. Se ştie despre Scorilo şi că avea un frate pe nume Durpaneu; amândoi erau împăciuitori şi diplomaţi, nu provocau războaie şi încercau să le stingă pe cele iscate de alţii. Sub Scorilo, dacii au vrut să-i atace pe romani, care la momentul acela erau vulnerabili, fiind împărţiţi în mai multe tabere după moartea lui Nero. Scorilo i-a ţinut în frâu pe daci, după ce i-a convins că şi fărâmiţaţi, romanii se vor uni în faţa unui pericol comun.

Dacă Scorilo a mai avut fii sau fiice pe lângă Decebal, nu poate spune nimeni. Singurul cunoscut este cel care i-a urmat la conducere, Decebal, un conducător viteaz, dar cu un sfârşit tragic. După cel de-al doilea război daco-roman, Decebal fuge din Sarmizegetusa cu rezistenţa romană pe urmele sale. Când îşi dă seama că nu poate scăpa, că va fi capturat şi dus la Roma, unde va fi tras de cai în văzul romanilor şi posibil răstignit pe cruce, Decebal îşi pune capăt zilelor cu o sabie, într-o pădure de lângă Sarmizegetusa. Imaginea este imortalizată şi pe Columna lui Traian din Roma, care înfăţişează războiale daco-romane.

Se spune chiar că un ofiţer roman ar fi dus la Roma capul şi mâna dreaptă a lui Decebal, spre a se convinge însuşi Traian.

Atent analist cum îl ştiu, profesorul Ion Funariu îmi explică şi etimologia numelui Decebal, care se compune din două părţi : dece şi balus.

,,Dece înseamnă conducător, dovadă că şi în limba latină există cuvântul ,,ductor”, care înseamnă acelaşi lucru, ambele cuvinte avându-şi originea în trunchiul comun a unei limbi de origine indoeuropeană. Balus înseamnă lup. Prin urmare, Decebalus este conducătorul lupilor, adică a unui trib de daci războinici, ipoteză cu atât mai plauzibilă cu cât, în limbajul păstorilor din Ţara Făgăraşului, ,,bală” înseamnă lup. De pildă, există expresia ,,piei bală necurată”, pe care ciobanii din munţii Făgăraşului o foloseau pentru a alunga lupii ce atacau turmele de oi. Se mai ştie că flamura dacilor era reprezentată de un cap de lup cu coadă de balaur, adică războinicii trebuiau să fie îndrăzneţi, cutezători, aprigi şi necruţători în lupte precum lupii”, precizează dascălul.

Acesta mai spune că partea a doua a numelui, respectiv Balu, s-a păstrat în toponime şi antroponime din Ţara Făgăraşului (lacul Bâlea, râul Bâlea), în nume de familie (numele Balu din Nou Român, numele Balea din Luţa, numele Balint din Felmer).

Prin urmare, toate conduc la aceeaşi supoziţie şi anume aceea că pe văile munţilor din Ţara Făgăraşului se afla tribul războinicilor daci ai lupilor, care au reprezentat nucleul oştirii lui Decebal.

DECEBAL

,,La multe popoare războinice din cea mai adâncă vechime chipul marilor zeităţi sau al marilor conducători s-a păstrat în imense statui proiectate pe ecranul imens al câmpiilor, al dealurilor al munţilor. În munţii Cârţişoarei, acolo de unde izvorăşte râul Bâlea, există o stâncă ce înfăţişează în mod surpinzător chipul monumental al regelui Decebal”, îmi mai mărturiseşte dascălul. Stânca lui Decebal se află pe coperta volumului I al lucrării ,,Terra Blachorum”.

Numele lui Ion Funariu va rămâne pentru totdeauna legat de Ţara Făgăraşului. Prin el, făgărăşenii şi l-au ,,adjudecat” şi pe Mihai Eminescu, cel al cărui strămoş se pare că era originar din satul Vad, comuna Şercaia. Aici au existat mai multe familii cu numele Iminovici şi două mai sunt şi astăzi. Pe vremuri, câţiva dintre Iminovici au plecat din Vad, pentru a nu se converti la religia greco-catolică impusă de conducerea Imperiului Austro-Ungar, ce pusese stăpânire pe Transilvania. Aşa ar fi emigrat şi străbunicul poetului către Bucovina, stabilindu-se la Călineştii Sucevei. După descoperire, mai mulţi profesori universitari de la Iaşi l-au rugat pe prof. Ion Funariu „să nu-l ia pe Eminescu”, în sensul de a-i lăsa originile aşa cum le cunoaşte istoria. Pe nedrept însă, pentru că Eminescu este la fel de ardelean, pe cât este de moldovean.

Cristina Cornilă

Lumi alternative și realități paralele

 

Există multe povești despre un pământ al nemuririi și tinereții eterne în miturile și legendele lumii, precum și despre tradiții spirituale indigene și șamanice foarte diverse.

Lumi misterioase

În lucrarea sa recentă ”Mongolia : Șamanii cerului”, Kevin Turner ne spune cum cele trei lumi sau regate ale șamanilor Darkhad din Mongolia nu constau în lumile tradiționale superioare, medii și inferioare, ci mai degrabă suprapuse realității dimensionale, mai în concordanță cu o perspectivă holografică. Aceste locuri sunt locuite de zeități, spirite și strămoși. În folclorul irlandez este țara ”Tir na Nog”, în care, potrivit legendelor, trăiește o rasă de ființe supranaturale, deși această altă lume este adaptată și pentru a se alătura vieții după moarte, ”Summerland” („Țara verii”) din Wicca.

Aceste dimensiuni sunt adesea accesate prin ocean, ducându-i pe mulți să asocieze Tir na Nog cu insula mitică Hy-Brasil, un pământ care iese din adâncime la fiecare șapte ani și a fost locuit de o rasă de ființe antediluviene avansate.

Cu toate acestea, regatul zânelor sau lumea cripto-terestră este atins cel mai adesea prin locuri considerate sacre sau care prezintă un anumit tip de aliniere legat de cele mai favorabile zile ale ciclului anual, precum solstițiile, echinocțiile și lunile noi. În multe legende transmise prin tradiția orală, momentele liminale ale amurgului, între zori și nașterea lunii, sunt cele mai favorabile pentru a putea contempla formele eterice ale acestor ființe.

Poate una dintre cele mai faimoase povești legate de aceste întâlniri este cea a Reverendului Robert Kirk, preot și cărturar scoțian. Cartea sa ”Comunitatea secretă a elfilor, faunilor și a zânelor” a fost publicată în 1691 și a compilat numeroase cazuri de întâlniri cu aceste creaturi elementare, precum și a explicat ce se putea face pentru a evita aceste ființe sau pentru a intra în contact cu ele.

În acest moment, Inchiziția a dominat întreaga Europă, astfel încât interesul lui Kirk pentru ceea ce unii considerau entități demonice ar putea provoca suspiciuni la mulți dintre colegii săi religioși. Unii dintre ei, de fapt, au speculat că Kirk însuși a fost un schimbător de piele trimis de Diavol pentru a corupe credințele enoriașilor săi și a le împinge înapoi la vechea credință păgână. Kirk a fost, de asemenea, al șaptelea fiu al părinților săi, lucru care l-a învăluit și într-o aură supranaturală, deoarece acest fapt a fost considerat un semn neechivoc asociat cu „a doua viziune” și legat de regatul zânelor.  

Într-o noapte de vară, în timp ce ieșea la plimbare, Kirk s-a prăbușit și a murit pe vârful unui deal de zâne. Sau cel puțin așa se părea.

În zilele de după înmormântare, un văr al lui Kirk a avut un vis ciudat în care reverendul l-a rugat să-l salveze din lumea zânelor. Kirk i-a explicat vărului său în vis că nu murise, ci suferise o întrerupere magică cauzată de răpitorii săi supranaturali.

Kirk îi promisese vărului său că va putea apărea o clipă în timpul botezului fiului său și că, atunci când se va întâmpla acest lucru, vărul său ar trebui să arunce în el un cuțit ceremonial. Procedând astfel, el va fi capabil să-l elibereze pe Kirk de vraja zânelor.

Legenda spune că atunci când reverendul Kirk i-a apărut vărului său în timpul botezului, acesta din urmă a fost atât de impresionat de viziune, încât a uitat să arunce cuțitul asupra lui, provocând dispariția lui Kirk, condamnat să trăiască în regatul zânelor.

Timpul alternativ

Conceptul de eternitate și faptul că timpul din aceste tărâmuri alternative aleargă mai repede sau mai încet au făcut parte din mitul zânelor de mii de ani. Legenda japoneză a lui Urashima Taro este un bun exemplu în acest sens. În această poveste, un pescar vizitează regatul supranatural subacvatic Ryugu-jo, descoperind în cele din urmă că în cele trei zile petrecute acolo, trei sute de ani au fost petrecuți pe pământul său.

Ryugu-jo prezintă anumite simboluri arhitecturale specifice legate de ciclul pământului, în așa fel încât, în diferitele regiuni ale regatului, sezonul anului a fost, de asemenea, diferit. Poate că o legătură cu solstițiile și echinocțiile poate fi văzută din nou în acest fapt, care în sine a fost considerat în mod tradițional o poartă de acces la creaturi magice, cum ar fi zânele.

Elfii și zânele din Scoția și Irlanda, de exemplu, ar folosi anumite uși magice sau cercuri megalitice pentru a apărea în funcție de perioada anului. Fiecare dintre aceste uși ar fi asociată cu un anotimp specific al anului.

Există o posibilă legătură cu ritualurile șamanice vechi egiptene Heb Sed în acest context, deoarece fiecare centru ceremonial a fost folosit o singură dată și apoi a fost construit unul nou pentru următorul festival.

Comunicarea cu „zeii stele”, împreună cu ofertele făcute pentru a atinge înțelepciunea, au, de asemenea, paralele cu interacțiunile tradițiilor scoțiene și irlandeze cu Sidhe (lumea zânelor) sau cu ritualurile energetice ale diferitelor culturi. Uneori, un loc sacru trebuia lăsat o perioadă de timp pentru a-i permite să-și reîncarce energia spirituală și, astfel, să se poată reconecta cu zeii în ceremoniile viitoare.

O altă conexiune interesantă este că, în cursul acestui ritual, faraonul a fost considerat mort, dar și în viață. Preoții au considerat că nu se putea ajunge la vremea noastră și că a fost transferat în Dual, tărâmul imaterial al spiritului.

Termenul „un timp dincolo de timp” este, de asemenea, una dintre cele mai populare traduceri aborigene australiene ale Dreamtime. Mai exact, această descriere este cel mai bine înțeleasă ca „eternă” sau „necreată”, referind-u-se la o dimensiune locuită de toți eroii mitului și a strămoșilor și în care au existat dintotdeauna. Deși sunt cunoscute numeroase variante regionale, toate conotațiile se referă la un loc imaterial și atemporal în afara lumii fizice.

De fapt, există mediatori mitici, de tip zână, în folclorul aborigen numit „Mimi”, despre care se spune că au predat triburilor aborigene timpurii numeroase abilități. Conform legendei, Mimi erau atât de subțiri încât un vânt puternic le putea rupe corpurile și era posibil să le contactezi urmând un anumit ritual și mergând în anumite centre sacre, de obicei pietre sau munți. Aceste locuri erau portaluri către o dimensiune imaterială care exista dincolo de lumea umană.

Mimi a jucat adesea trucuri oamenilor dacă nu i-au respectat pe ei sau locurile lor sfinte. A existat un tip de proces șamanic pentru a contacta în mod corespunzător Mimi și a fost adesea efectuat de „High Grade Men”, adică de șamanii triburilor aborigene. În lucrarea sa revoluționară de înaltă calitate a aborigenilor, AP Elkin îi descrie pe acești bărbați drept „supranormali, de obicei supra-sensibili și cu două origini principale : în primul rând, eroii cultului ceresc al artelor și eroii totemici, spiritele și fantomele, care ar putea în cele din urmă să fie la fel; în al doilea rând, lunga linie a ordinii sau ierarhiei șamanilor, care s-a întors la aceiași eroi ai timpului visului. "

Cu toate acestea, rolul jucat de femei în medierea cu Mimi a fost, de asemenea, foarte important. Au existat anumite sarcini și cereri care ar putea fi îndeplinite doar de o femeie și în care contextul „grad înalt” a fost depășit. În cartea sa ”Wise Women of the Dreamtime”, Johana Lambert explică faptul că „Ceea ce este subtil, ambiguu, interconectat, intangibil și dincolo de orice rațiune și orice logică, iese din tărâmul Femininului Etern și constituie baza a ceea ce a venit să fie numit „magie” sau „ocult”.

Săgeata magică

Mimi, la fel ca zânele și elementele din alte culturi, erau imprevizibile în comportament, pedepsind oamenii atât de des cât erau recompensați. Se credea că fură mâncare, călătoresc pe umblători și chiar aruncă săgeți magice - o conexiune surprinzătoare cu numeroase practici șamanice.

Săgeata magică este asociată și cu Abaris Hyperboreanul, un personaj despre care se spune că a apărut într-un ținut mitic „dincolo de vântul de nord” (Borea). Abaris a reușit să comunice cu spiritele, să vindece bolnavii și să călătorească prin aer cu o săgeată magică. Alte conexiuni cu Apollo și Pitagora indică tehnica larg răspândită de incubație șamanică, descrisă recent la perfecțiune de Peter Kingsley în cartea sa ”În locurile întunecate ale cunoașterii”.

Când trecem cu vederea anumite interpretări culturale, care variază în funcție de sistemele religioase și de gradul de dezvoltare al societăților, ceea ce găsim în numeroasele și foarte diferite întâlniri cu zâne și călătorii șamanice sunt indicații frapante ale unei experiențe universale cu „o altă lume”. Și, deși este posibil să putem descoperi un număr mare de povești despre realități ciudate cu ajutorul zânelor și a spiritelor, merită să ne amintim că uneori este datorită insistenței acestor creaturi misterioase.

ISTORIA NEMURIRII

 

Uruk din Mesopotamia a fost probabil primul nemuritor al legendelor. Se credea că este un individ „normal” care pur și simplu nu putea muri. Mitologia sugerează că nemuritorii și consilierii au existat întotdeauna. În acest sens, Uruk ar putea fi considerat ca primul exemplu de consilier nemuritor al umanității.

GILGAMESH

Ghilgameș a fost rege al orașului Uruk. Se presupune că a trăit la 2.000 de ani după Uruk Nemuritorul. Potrivit unor legende, Uruk a locuit în curtea lui Gilgamesh și a fost chiar unul dintre profesorii săi. Ghilgameș a fost fiul lui Lillah și Ninsun.

NINSUN - mama lui GILGAMESH

Două vieți, două moduri de a fi

Mitul Enkidu ne vorbește despre nouă femei nemuritoare care au venit la el când s-a născut. Aceste nouă femei au fost zânele care au făcut preziceri despre viața și destinul unui copil la naștere. După o serie de preziceri bune din primele opt zâne, ultima, cea mai tânără, dar și cea mai înțeleaptă, a prezis că Enkidu va trăi două vieți : una a lui, în care va acționa în mod greșit și o a doua care ar aparține ei și în care acțiunile sale ar fi caracterizate de neprihănirea sa.

Mai mult, zâna a susținut că se aștepta la un cadou minunat pentru a doua viață a lui Enkidu. Am avut dreptate. În prima sa viață, în ciuda faptului că a fost puternic, curajos și înțelept, așa cum preziseră primele opt zâne, Enkidu a făcut multe greșeli și a stricat totul atât în ​​regatul său, cât și în viața sa personală. În cele din urmă, cu regatul său deja în declin, Enkidu era pe patul de moarte. Atunci a cerut iertarea zânei înțelepte, care prezisese că va trăi două vieți diferite.

În acel moment, zâna nemuritoare i-a apărut și s-a întors din nou la momentul în care Enkidu era încă tânăr. În această a doua viață, Enkidu a acționat cu dreptate, s-a căsătorit cu Ninsun și l-a conceput pe Ghilgameș, marele „dar” pe care i-l prezisese zâna.

Enkidu

Dorința de moarte a lui Karún

Carún a fost un nemuritor al culturii etrusce. Se spune că a coborât în ​​iad și s-a întors și se știe, de asemenea, că a fost nefericit din cauza stării sale nemuritoare. El este unul dintre puținii nemuritori a căror singură dorință a fost moartea. Interesant este că în miturile din întreaga lume, eroii care călătoresc în iad și se întorc pot fi recunoscuți ca nemuritori, deoarece părăsesc lumea celor vii fără să fi murit și se întorc la ea mai târziu. Zeii mitologiilor antice sunt și ei nemuritori. Zeii antici sunt uneori considerați ființe umane nemuritoare deghizate. Zeul slav Veles, de exemplu, a recunoscut că este nemuritor, dar nu un zeu.

Vampiri, vârcolaci și Biserică

Vampirii sunt un bun exemplu de creaturi mitologice nemuritoare. Conform unei teorii, poveștile despre vampiri au fost create de adevărații nemuritori pentru a-și păstra propria existență secretă. Taulreus apără această idee în cartea sa Gheestelycke Sermoonen. Ființele terifiante precum vampirii și vârcolacii ar împiedica, prin urmare, oamenii să ia în considerare posibilitatea existenței efective a ființelor umane nemuritoare.

În trecut, Biserica a interzis și a încercat să distrugă toate acele cărți care ridicau posibilitatea existenței nemuritorilor în formă fizică. Pe de altă parte, alchimiștii au fost hărțuiți și persecutați pentru căutarea Pietrei Filozofale, un mineral legendar care ar presupune că ar servi la realizarea elixirului vieții veșnice.

ALCHIMIST

Legendele ulterioare

Piesa Gheestelycke Sermoonen ne vorbește despre un tânăr soldat care devine parte a unui grup de mercenari. În timpul unei bătălii, tânărul este martor la comandantul său, șeful mercenarilor, ucis. Înainte de a muri, șeful îl lasă pe tânăr la comandă. Odată cu trecerea timpului, noul comandant a îmbătrânit și s-a retras într-un oraș undeva în Egipt. 

Într-o zi, când mergea la piață, bătrânul l-a întâlnit pe fostul șef al mercenarilor, despre care credea că murise de mulți ani. Cu toate acestea, era bine în viață și înfățișarea lui era exact aceeași cu cea pe care o cunoscuse bătrânul cu mult timp în urmă. Bărbatul l-a întrebat pe fostul său comandant dacă este nemuritor. Nemuritorul și-a dezvăluit apoi identitatea și i-a spus vechiului său prieten că și-a atins în sfârșit destinul.

Contele de Saint Germain

Un alt nemuritor celebru a fost contele de Saint Germain. Saint Germain a fost unul dintre cei mai recenți nemuritori din istorie. Printre acești nemuritori relativ moderni se numără și Nicholas Flamel, un om despre care se spunea că a descoperit Piatra Filosofală și a folosit-o pentru a crea elixirul vieții pentru a atinge nemurirea.

Mituri și legende din întreaga lume sunt pline de povești despre nemuritori. Există chiar diferite tipuri de nemuritori. Unii dintre ei apar născuți nemuritori, în timp ce alții obțin acest statut de alchimiști după ce au descoperit Piatra Filosofală și Elixirul Nemuririi. 

Ce este adevărat în aceste povești despre nemuritori ? Este posibil să fi fost opera unor nemuritori adevărați cu intenția de a-și ascunde existența ? ESTE FOARTE POSIBIL.

Despre UMANOIZII GIGANȚI care au populat PĂMÂNTUL - Arheologii și antropologii se luptă să explice dispariția bruscă a acestor rase gigantice

 

Prin utilizarea termenului de giganți, mă refer la persoanele care au cel puțin 7 metri (2,1 m) și până la 13 picioare (4 m) înălțime. Având în vedere că omul premodern a fost semnificativ mai scurt în medie decât noi cei din prezent (mulți sportivi din epoca modernă au o înălțime de 6'5 "sau mai mare (2 metri), acești uriași ar fi apărut cu siguranță de o statură extraordinară.

O rasă străveche (sau rase de giganți) a existat odinioară în întreaga lume, din China până în America de Nord, inclusiv și pe teritoriul României. Este o chestiune atestată nu numai în înregistrările scrise ale diferitelor civilizații, ci și în înregistrările arheologice.

După cum subliniază Jason Jarrell și Sarah Farmer, numărul ridicat de rămășițe scheletice umanoide gigantice excavate, doar din regiunea nord-americană, face din punct de vedere statistic foarte puțin probabil să le interpretăm pe toate ca anomalii genetice, așa cum fac adesea unii oameni de știință.

Giganții au existat aici, pe Pământ. Cu toate acestea, această observație ne conduce imediat la o altă întrebare : dacă giganții, ca rasă sau rase, au existat odinioară în cele mai vechi timpuri, de ce nu există acum ? Ce s-a întâmplat cu ei ? Ce factori au dus la dispariția lor ? Eu cred că ei nu au dispărut totuși, așa cum nici dinozaurii nu au dispărut. 

Înregistrarea arheologică în mare parte, deși nu în întregime, nu răspunde la aceste întrebări. Acest lucru este evident mai ales în munca depusă asupra civilizațiilor gigantice din America de Nord. Arheologii și antropologii nord-americani au făcut o treabă incredibilă de abordare a caracteristicilor culturale unice ale lui Hopewell și Adena, popoare precolumbiene care erau fie giganți, fie descendenți direcți ai unei rase anterioare de giganți. În același timp, arheologia nord-americană luptă să explice dispariția bruscă a ambelor civilizații, cândva în jurul anului 500 d.Hr.

În acest articol, voi propune o metodă antropologică alternativă, pentru a determina soarta uriașilor antici. Mai degrabă decât să încerce să interpreteze dovezile arheologice rare și neconcludente, sugerez ca erudiții să apeleze la texte antice și la tradițiile mitologice, religioase pe care le conțin. După cum subliniază Erik Von Daniken, literatura antică, deși extrem de mitologică, are adesea faptele la bază.

Mai mult, așa cum subliniază și Von Daniken, multe dintre narațiunile conținute în textele antice sunt mult mai literale decât credincioșii moderni din secolul XXI. Când acest material este luat în considerare, acesta sugerează că multe dintre civilizațiile gigantice antice au fost violente și opresive în cultura lor și au fost în cele din urmă distruse de propriile tendințe și acțiuni violente.

Descrierea giganților din literatura antică

După cum subliniază Xaviant Haze în lucrarea sa recentă ”Giganti antici”, poveștile și povetirile despre giganți sunt un fenomen universal, care se găsește în aproape fiecare cultură umană de-a lungul istoriei umane înregistrate. Atunci când aceste diferite relatări sunt examinate, apare o temă comună, și anume că giganții și civilizațiile pe care le-au creat au fost definite de violență și vărsare de sânge.

Spre deosebire de multe alte societăți antice din Orientul Apropiat, istoria Israelului antic este foarte bine documentată atât în ​​surse biblice (adică în Vechiul Testament / Biblia ebraică), cât și în surse extra-biblice.

Una dintre cele mai vechi referințe la giganți, din Israel, provine din relatarea Yahwist despre marele potop găsit în Geneza capitolul 6. (Yahwist este unul dintre cei patru autori sau surse de materiale din primele cinci cărți ale Vechiului Testament, denumite în mod obișnuit ca Tora sau Pentateuhul. Teoria celor patru izvoare a fost popularizată la sfârșitul secolului al XIX-lea în lucrarea celebrului cărturar biblic german Julius Wellhausen). Aici sunt legate de „fiii lui Dumnezeu” (în ebraică: bene 'elohim) care cu forță iau pe „fiicele bărbaților” (banot' anashim) ca soții.

Traducerea latină a pasajului din Geneza 6 spune :

Giants autem erant super terram en diebus illis : postquam enim ingress sunt filii Dei ad filias hominum illaeque genuerunt isti sunt potent a saeculo viri famous

Dar uriașii erau pe pământ în acele zile. Pentru că după ce au venit fiii lui Dumnezeu, fiicele bărbaților și acestea (femeile) au născut. Aceștia sunt cei puternici de demult, oamenii celebri. (Geneza 6: 4)

Deși relatarea potopului sugerează că giganții au fost șterși împreună cu restul locuitorilor pământului, fără Noe și familia sa, ei apar, din nou, mult mai târziu în cronologia biblică în ceea ce cercetătorii numesc povestea ”Deuteronomului”. (În studiile biblice, povestea Deuteronomului se referă la materialul de la Iosua la 2 Regi, din Vechiul Testament. Povestea începe cu intrarea lui Israel în Țara Promisă și se încheie cu distrugerea Regatului de Sud, Iuda, în 586 î.Hr.)

În cadrul acestei povești este, fără îndoială, cea mai faimoasă relatare a unui gigant din literatura biblică și, eventual, din cultura occidentală : întâlnirea (violentă) dintre israelitul David și gigantul Goliat din Gath (1 Samuel 17).

Trebuie remarcat faptul că atât în ​​povestea deuteronomică, cât și în sursa Yahwist de mai sus, giganții sunt asociați cu o violență crescută. După cum sugerează termenul ebraic laqach, aceștia iau cu forța (adică agresiune sexuală) pe „fiicele bărbaților” care duc la nașterea unui descendent hibrid, suprauman, pe care tradiția extra-biblică îl identifică cu zeii și eroii greci. În primul volum al ”Antichităților evreilor”, istoricul evreu din secolul I d.Hr., Iosif, leagă uriașii Genezei de semizeii greci, cum ar fi Hercule.

În întâlnirile ulterioare dintre giganți și Israel, rezultatul este întotdeauna violent și duce la război și vărsare de sânge între cele două grupuri. Această caracteristică specială a giganților ne oferă o idee despre ceea ce li s-ar fi putut întâmpla nu numai în Israelul antic, ci și în întreaga lume.

Distrugerea uriașilor

În literatura extra-biblică ne este oferită o relatare explicită despre soarta giganților dinaintea Potopului. În cartea apocrifă a Bisericii, inclusă în canonul catolic, dar nu protestant al Vechiului Testament, găsim următoarea afirmație :

It does not exoraverunt pro peccatis suis ancient giants qui destructi sunt confidantes suae virtutis.

Vechii uriași, care au fost distruși, bazându-se pe propriile puteri, nu au fost exonerați de păcatele lor. (Ecclesiastic 16: 8)

Două lucruri sunt sugerate în această declarație de Ecclesiasticus. În primul rând, că uriașii antici aveau o forță și o putere extraordinare. În al doilea rând, distrugerea lor a avut loc deoarece se bazau prea mult pe această putere.

În terminologia biblică, „a se baza pe puterea cuiva” are atât un sens religios, cât și unul laic. În contextul de mai sus, se referă la neglijarea (în opinia autorilor biblici) a puterii lui Dumnezeu în favoarea presupunerii că forța și puterea cuiva sunt suficiente.

În acest din urmă context, este folosit întotdeauna în referință la abuzul de putere, de obicei prin asuprire fizică violentă. Cu toate acestea, textul nu indică dacă giganții s-au ucis reciproc sau au fost distruși de victimele lor care, în cele din urmă, s-au ridicat împotriva lor.

Mai multe informații despre problema giganților și a destinului lor suprem pot fi găsite prin apelarea la textul ebraic din Vechiul Testament. În relatarea lui Yahwist despre potop în Geneza 6, autorul subliniază în mod repetat că, din cauza uriașilor, pământul a fost plin de violență (ebraică: hamas). După cum s-a menționat în Dicționarul ebraic al lui Strong, termenul hamas este adesea folosit în referință la violența autodistructivă, adică acte de violență fizică îndreptate nu numai către ceilalți, ci în cele din urmă către sine și relațiile cu membrii propriei comunități.

Cu alte cuvinte, Hamas este un tip de violență și autoconsum aproape suicidare, iar asocierea lor cu giganții de aici sugerează că, înainte de evenimentul inundației, erau în pericol de exterminare prin uciderea reciprocă. S-ar putea ajunge chiar la concluzia, pe baza utilizării hamas în Geneza 6, că giganții au fost distruși printr-un fel de război civil.

O astfel de înțelegere a soartei giganților ar corespunde bine cu dovezile arheologice și tradițiile orale din întreaga lume care se ocupă de giganți, în special în America de Nord. În regiunea Midwest a Statelor Unite, două civilizații precolumbiene, Hopewell și Adena, par să fi dispărut misterios și rapid după ce ceea ce arheologii deduc, a fost o bătălie bruscă și masivă între cele două grupuri.

Acest lucru este paralel cu tipul de violență autodistructivă care este descris în legătură cu giganții din Vechiul Testament. Pe de altă parte, există tradiții printre diferitele triburi native americane, de conflicte violente între strămoșii lor și vechile rase de giganți din America de Nord.

De exemplu, indienii Pauite se referă la o rasă veche de giganți ostili și violenți cunoscută sub numele de Si-Te-Cah. La fel ca în relatarea biblică, giganții au oprimat pe acești strămoși care în cele din urmă s-au ridicat în revoltă împotriva lor și i-au exterminat.

Concluzie cu privire la soarta giganților

Urmele literare și rămășițele civilizațiilor populate și locuite de rase de giganți dispărute se găsesc în întreaga lume. În acest articol, am încercat să ofer o posibilă explicație a motivului pentru care acești uriași nu mai există pe baza tradițiilor și narațiunilor păstrate în Biblia ebraică și în Vechiul Testament.

Textele biblice sugerează că giganții nu au fost doar de natură violentă, ci au fost distruși de această violență autoconsumatoare. Această soartă pentru giganți pare să fie susținută de dovezi arheologice (de exemplu, distrugerea aparent imediată a popoarelor Hopewell și Adena), pe lângă diferitele tradiții orale ale nativilor americani. Atunci când aceste dovezi sunt luate în considerare, poate servi drept ghid pentru arheologii și antropologii moderni care se luptă să explice dispariția bruscă a acestor rase gigantice fascinante, dar aparent brutale.

ȘI TOTUȘI, UNELE RASE UMANOIDE GIGANTE SUNT PRINTRE NOI ! Despre acest aspect voi vorbi într-un alt articol.

CIA dezvăluie 70 de ani de informații OZN ascunse de la guvernul SUA

 

„Ce știe cu adevărat guvernul SUA despre OZN-uri și de când o știu?” 

Oamenii de știință OZN și experimentatorii de OZN-uri pun aceste întrebări de zeci de ani și se pare că răspunsurile apar în cele din urmă. 

Pe baza recentului comunicat al CIA din 14 ianuarie 2021, din aproape 3.000 de pagini de documente care detaliază  o mulțime de fapte fascinante despre comportamentul și capacitățile OZN-urilor, par să știe multe și au știut multe despre acest subiect, perioadă lungă de timp. 

Aceste documente de informare despre OZN-urile guvernului SUA recent declasificate (publicate integral în  The Black Vault) dezvăluie adevărul despre întâlnirile groaznice și sfâșietoare dintre martori de încredere și „fenomene aeriene neidentificate” de origine necunoscută care au avut loc încă din anii 1950. 

Informațiile publicate recent de guvernul SUA despre OZN-uri includ mai multe povești despre observări de  discuri misterioase, sfere strălucitoare, cilindri în formă de trabuc fără aripi și alte obiecte zburătoare anormale de către piloți militari și comerciali, în Statele Unite și  în alte părți ale lumii . 

În multe cazuri, aceste obiecte au fost observate vizual și pe radar efectuând manevre imposibile din punct de vedere aerodinamic (pentru aeronavele convenționale). Alteori au emis raze de lumină ciudate și alte forme de iluminare ciudate. Dosarele CIA au raportat chiar întâlniri strânse între personalul militar șocat și  extratereștrii efectivi, care au fost văzuți ieșind din OZN-uri aterizate.

Aceste tipuri de povești au circulat de ani de zile și au fost frecvent discutate în emisiuni radio, podcast-uri, videoclipuri YouTube, la conferințe OZN și pe forumuri online frecventate de entuziaștii paranormali. Dar acum, pentru prima dată, guvernul adaugă ștampila sa oficială de aprobare la astfel de rapoarte, oferindu-le o legitimitate care le lipsea atunci când provin exclusiv de la „denunțătorii” anonimi, aparate de divulgare extraterestră, insideri misterioși și alte surse discutabile cu acreditări îdoielnic sau inexistent.

Informații despre OZN guvernamentale : Senatul SUA solicită răspunsuri 

Eliberarea acestor noi documente din ianuarie 2021 a fost aparent determinată de  un comentariu special  adăugat la recenta finanțare guvernamentală de 2,3 trilioane de dolari și proiectul de lege de ajutor COVID adoptat de Congres și semnat în drept de președintele Trump la sfârșitul lunii decembrie. În acest comentariu, Comitetul de informații al Senatului, condus de senatorul Marco Rubio (R-FLA), i-a însărcinat pe directorul informațiilor naționale, pe secretarul apărării și pe șefii tuturor celorlalte agenții de informații să „prezinte un raport în termen de 180 de zile de la data promulgării legii, la comitetele de informații și serviciile armate ale Congresului privind  fenomenele aeriene neidentificate .

Conform termenilor directivei Comitetului de informații, raportul   guvernamental de informare OZN ar trebui să abordeze „obiectele aeriene observate care nu au fost identificate” și ar trebui să includă o „analiză detaliată a datelor despre fenomenele neidentificate colectate de inteligența geospațială, inteligența semnalelor".

Într-un paragraf suplimentar care pare a fi o încuviințare pentru fanii X-Files, Comitetul de Informații a mai ordonat „o analiză detaliată a datelor FBI, care au fost derivate din investigații privind intruziunile de date ale fenomenelor aeriene neidentificate în spațiu. Și o evaluare a faptului dacă această activitate a fenomenului aerian neidentificat poate fi atribuită unuia sau mai multor adversari străini. "

Trebuie remarcat faptul că această directivă guvernamentală de informare OZN este tăcută cu privire la divulgarea publică. Solicită doar ca rapoartele să fie create și trimise Comitetului de informații al Senatului pentru analiză. Acest lucru face ca decizia CIA de a publica acest ultim lot de documente către public, să fie mai degrabă o chestiune de alegere decât de lege. Nimeni nu le-a cerut să facă acest lucru, dar din motive necunoscute au decis să o facă oricum și cu câteva luni înainte de termenul din iunie, care le cere să prezinte un raport Comitetului de informații al Senatului.

Descărcarea datelor OZN-urilor CIA : dezvăluire onestă sau agendă ascunsă ?

Interesant este că aceasta este a doua oară în ultimul an în care o agenție guvernamentală americană a ales în mod deliberat să lanseze informații care susțin apetitul publicului pentru informații privilegiate despre OZN-uri. În aprilie 2020, Departamentul Apărării a făcut pasul extraordinar de declasificare a  trei videoclipuri ale Marinei SUA , care arătau obiecte aeriene neidentificate care  desfășurau cascadorii pentru piloții Marinei. 

Aceste videoclipuri, care au fost înregistrate în 2004 într-un caz și în 2015 în celelalte două cazuri, au fost deja difuzate în mass-media în 2007 și 2017. Se pare că principalul obiectiv al Departamentului Apărării în publicarea lor oficială a fost confirmarea lor. 

În declarația sa care însoțește declarația, Departamentul Apărării a spus că dorește „să clarifice orice concepție greșită din partea publicului cu privire la faptul dacă imaginile care circulă au fost reale sau nu”. Aceștia au confirmat că „publicarea autorizată a acestor videoclipuri neclasificate nu dezvăluie capabilități sau sisteme sensibile și nu afectează nicio investigație ulterioară a incursiunilor militare în spațiul aerian cauzate de fenomene aeriene neidentificate”.

Cu alte cuvinte, Departamentul Apărării al Statelor Unite dorește ca cetățenii săi să știe că OZN-urile sunt reale, că nu sunt avioane militare secrete și că investigațiile privind activitățile lor vor continua atunci când vor avea loc alte întâlniri. 

După decenii de negare și ofuscare, se pare că guvernul SUA nu mai este interesat să discrediteze OZN-urile sau să ascundă adevărul (oricare ar fi acesta) despre originea și natura lor.

Evident, sursele mass-media din SUA și Marea Britanie urmează exemplul guvernului și raportează acum  poveștile OZN-urilor  publicate de surse oficiale într-un mod relativ simplu, fără comentariile sarcastice obișnuite, tonurile sarcastice sau explicațiile obosite și respingătoare, care invocă mlaștina, fulgere cu bile, baloane meteorologice sau avioane stealth de ultimă generație. 

După această remarcabilă întorsătură a evenimentelor, se pare că vechile întrebări despre „ce știu ei și de cât timp o știu” au devenit învechite. În acest mediu actual orientat spre extindere, ceea ce ar trebui să ne întrebăm este „de ce fac asta și de ce o fac acum ?”