LEGENDA lui ”PEGASUS”

 

Calul a fost mereu un prieten credincios al omului. Tocmai de aceea există mituri în toate culturile de pe acest glob. Să ne amintim de caii fermecați din vechile basme românești. Însă cel mai cunoscut este Pegasus, din mitologia greacă.

În mod tradițional, această creatură a fost reprezentată ca un cal înaripat, complet alb. Potrivit legendei, Poseidon, zeul mărilor, era tatăl său, în timp ce mama sa era gorgona Medusa.

Perseu a reușit să o ucidă pe gorgona Meduza în timp ce aceasta dormea. Din gâtul ei sângerând au luat naștere cei doi fii dăruiți de marele zeu Poseidon, Chrysaor și calul înaripat Pegasus.

Moartea Meduzei

Nașterea celor doi fii,  Pegasus și Chrysaor 

„Pegasus” –  înseamnă “puternic” în limba greacă. Era un armăsar alb divin, care s-a înălțat la ceruri, ajungând în Olimp și devenind slujitorul lui Zeus. Acolo a fost protejat de Atena, care l-a dus pe muntele Helicon. Acolo, în locul unde Pegasus a lovit cu copita, a apărut fântâna Hippocrene – “Izvorul calului”, sursa de inspirație a Muzelor.

Atena l-a dăruit apoi lui Bellerophon, cel care încerca de multă vreme să îl prindă. A dormit într-o seară în templul Atenei și acolo a visat-o pe marea zeiță. Când s-a trezit din vis a văzut o zăbală din aur, cu ajutorul căreia l-a prins și îmblânzit pe Pegasus. Acesta l-a ajutat pe Bellerophon să înfrângă pe temuta Himera.

Pegasus și Bellerophon

Din trufie Bellerophon a dorit să zboare către ceruri, alături de zei. Mânia lui Zeus a fost maximă. A trimis un tăun care l-a înțepat pe Pegasus și acesta l-a aruncat pe Bellerophon din zbor. Unele legende spun ca acesta ar fi murit, altele că ar fi rămas orb și trist în viața sa pământească.

Pegasus a urcat din nou în Olimp, având misiuni glorioase. L-a ajutat pe Eos să aducă zorile, pe Apollo să aducă soarele și chiar pe Zeus, aducându-i tunetul și fulgerul.

După moarte, Zeus l-a transformat în Constelația Pegasus.

Constelația Pegasus

Pegasus a rămas un simbol al înțelepciunii și sursa de inspirație a poeților.

Michel de Nostradamus : medic, astronom, profet

 

Portretul lui Nostradamus pictat de fiul său Cezar

Michel de Nostradamus s-a născut în orașul Saint-Rémy, în Provincia Franceză, în 14 decembrie 1503. A fost primul născut dintre cei 18 copii născuți din căsătoria formată de Jacobo de Nostredame - notarul evreu al orașului - și Renata de Saint-Rémy. Atât bunicii materni cât și paterni, învățați în matematică și medicină, l-au introdus în farmacopee, medicină, matematică și astrologie.

Familia lui provenea din tribul evreiesc din Isahar, care, în mod curios, este considerat risipitor în ghicitori și profeți. În jurul anului 1480, un edict regal a ordonat tuturor evreilor să se convertească, sub amenințarea cu confiscarea tuturor proprietăților lor dacă refuzau să facă acest lucru. Abraham Salomón, străbunicul lui Michel, a ales să se convertească luând numele de familie de Nostredame. Un nume de familie pe care, mai târziu, celebrul său nepot l-a transformat în Nostradamus gândindu-se că, în acest fel, ar suna mai bombastic și mai misterios.

Încă din copilărie, Nostradamus a studiat astrologia, astronomia și matematica, Zodiacul lui Lubok cu Soarele, Luna, cele patru anotimpuri și cele douăsprezece semne ale zodiacului. 

Jean de Saint-Rémy a fost mândru de vocația medicală a nepotului său și a devenit primul său profesor. Datorită influenței lor, la vârsta de 14 ani, Michel era deja un intelectual bine educat, capabil să citească, să scrie și să vorbească corect nu numai franceza și ebraica mamei sale, ci și latina, greaca și italiana. În plus, avea cunoștințe avansate de matematică și a învățat foarte devreme să folosească astrolabul, să cunoască stelele și să descrie conjuncțiile astronomice. 

Intrarea Facultății de Medicină a Universității din Montpellier, unde a studiat Michel de Nostradamus

La vârsta de 14 ani, Michel a călătorit în orașul vecin Avignon pentru a intra la Facultatea de Arte. Acolo avea să petreacă următorii trei ani. Mai târziu, în 1522, s-a înscris la Universitatea din Montpellier, una dintre cele mai cunoscute școli de medicină din Europa. Acolo își va latiniza numele, transformându-l în Nostradamus. Atât în ​​Avignon, cât și în Montpellier, Michel i-a uimit atât pe profesori, cât și pe colegii de clasă prin pregătirea sa, memoria incredibilă și facultățile ciudate.

În timp ce Nostradamus călătorea, a întâlnit diverși doctori, alchimiști, cabaliști și mistici renascentişti cu care a început să interacționeze într-un mod ascuns și discret.

În anul 1537 tragedia l-a lovit pe Nostradamus în cel mai crud mod, când soția și copiii lui au murit din cauza ciumei. Parcă pentru a uita toate acestea și a se redescoperi, Michel a început una dintre cele mai călătorite etape din viața sa, făcând turnee în Italia și Franța în mai multe rânduri. În aceste luni și de-a lungul călătoriilor sale a început să exploreze diverse învățături mistice, sporind zvonurile despre presupusele sale puteri profetice.

După lunga sa călătorie, în timpul căreia s-a ocupat să-și îmbogățească cunoașterea și totodată să afle remedii de vindecare a unor boli, în 1546 Michel s-a stabilit la Marsilia și s-a dedicat fabricării de elixire, parfumuri și filtre de dragoste, devenind parfumier și farmacist. 

S-a recăsătorit cu o văduvă bogată pe nume Anne Ponsarde Gemelle, cu care, din nou, a fost tată în mai multe rânduri.

 

A elaborat unul dintre cele mai apreciate amestecuri ale sale, capabile să vindece sterilitatea feminină pe baza urinei de miel, sânge de iepure, picior stâng de nevăstuică înmuiat în oțet tare, corn de căprioară pudra, bălegar de vacă și lapte de măgăriță.

Un amestec care, se pare, i-a făcut posibil ca florentinei Ecaterina de Medici, nepoata Papei Clement al VII-lea și soția regelui Franței Henric al II-lea, să înceapă să dea naștere copiilor într-un mod prodigios după unsprezece ani de căsnicie sterilă.

Nostradamus își îngrijea clienții în timpul zilei și stătea noaptea închis într-un observator pe care îl instalase în partea de sus a casei sale.

De teama ca viziunile lui să nu provoace calomnii – așa cum de fapt s-a întâmplat – a preferat să-și păstreze profețiile pentru el. 

În 1542 i-a scris fiului său Cezar : ”Fiind uneori pătruns pentru o săptămână întreagă de inspirația care mi-a umplut studiile nocturne cu un miros moale, am compus, prin lungi calcule, cărți de profeții scrise oarecum obscur și care sunt preziceri perpetue de astăzi până în anul 3797. Lăsați-i pe unii oameni să-și scuture din cap cu scepticism din cauza extinderii profețiilor mele pe o perioadă atât de lungă și totuși, toți vor fi realizati și înțeleși în mod inteligibil pe tot Pământul.”

În 1555 a decis să-și facă publice celebrele predicții, iar succesul său a fost de așa natură încât a fost solicitat imediat la curte, unde regele Henric al II-lea l-a umplut cu daruri. În anii următori, prestigiul său avea să crească până la limite nebănuite atunci când una dintre previziunile sale, cea legată de moartea regelui, s-a împlinit.

Ultimii săi ani de viață au fost marcați de boli frecvente precum artrita, insuficiența cardiacă și guta, care îl slăbeau zi de zi. La 2 iulie 1566, un edem cardiopulmonar a ajuns să-i provoace moartea, cu puțin timp înainte de răsăritul soarelui.

Cei care l-au cunoscut în mod intim au asigurat că cu câteva zile înainte de a muri el a scris aceste cuvinte în latină cu propria sa mână: „ Hic prope mors est ” („moartea mea este aproape”) .

Statuia lui Nostradamus din orașul francez Salon-de-Provence

Este de netăgăduit că Michel de Nostredame, mai cunoscut sub numele de Nostradamus, este renumit în principal pentru publicarea colecției sale de profeții intitulată  „The Prophecies”. 

Nostradamus este recunoscut drept autorul multor predicții precise despre diferite evenimente mondiale majore, inclusiv Revoluția Franceză, Al Doilea Război Mondial și 11 septembrie 2001. Dar poate mai puțin cunoscut este faptul că Nostradamus a lucrat o vreme ca farmacist, apoi a studiat medicina. Cartea de bucate scrisă de el conține rețete atât pentru ”poțiuni magice”, cât și pentru ”gemuri”.

Nostradamus a intrat la Universitatea din Avignon la vârsta de 14 ani, unde a primit educația clasică obișnuită a vremii. După aproximativ un an de studenție, Nostradamus a fost nevoit să părăsească Avignon atunci când a izbucnit o epidemie de ciumă, ceea ce a forțat universitatea să-și închidă porțile. Se pare că Nostradamus și-a petrecut acest timp călătorind prin țară, căutând ierburi medicinale și lucrând ca farmacist.

La câțiva ani după ce a lucrat ca farmacist, Nostradamus a intrat la Universitatea din Montpellier ca student la medicină. Când directorii universității au descoperit care fusese postul său anterior, l-au expulzat, întrucât meseria de farmacist era considerată o „meserie manuală”, deci continuarea cursurilor a fost interzisă de către statutele Universității.

În acest fel, Nostradamus a pornit din nou, călătorind în toată Franța și ajungând chiar în Italia. Datorită cunoștințelor sale de farmacist, Nostradamus a tratat pacienții bolnavi de ciumă. La acel moment, practicile obișnuite folosite pentru tratarea pacienților includeau folosirea poțiunilor pe bază de mercur, sângerarea și îmbrăcarea lor în haine impregnate cu usturoi.

Nostradamus nu a făcut nimic din toate acestea. În schimb, a implementat măsuri de igienă eficiente, menținându-și pacienții curați și îndepărtând imediat cadavrele infectate de pe străzile orașului. 

Pe de altă parte, Nostradamus a administrat diete cu conținut scăzut de grăsimi și a recomandat pacienților săi să respire aer curat. 

Nostradamus este considerat și creatorul unui remediu numit „pastile de trandafiri”, făcute din măceș, fructul măceșului. Aceste pastile le-au oferit pacienților vitamina C, care aducea alinare celor ce sufereau de ciuma ușoară.

Trandafirul lui Nostradamus

Datorită experienței sale de farmacist, Nostradamus a reușit să scrie o carte intitulată Traité des fardements et confitures, care poate fi tradusă ca ”Tratat despre frumusețe și confituri”. Se pare că această lucrare a fost publicată pentru prima dată în 1555, deși prologul ei datează din 1552. Tratatul lui Nostradamus a fost un best-seller la vremea lui, deși rețetele sale pot să nu fie toate originale pentru Nostradamus însuși.

„Tratat despre frumusețe și gemuri”

În prima parte a tratatului său, a cărei temă este „frumusețea”, Nostradamus oferă, printre altele, rețete pentru vopsirea părului blond, prepararea unei paste de dinți pudră (cu scoici de sepie și scoici calcinate) și pentru prepararea unei „poțiuni de dragoste”. Ingredientele pentru această „poțiune de dragoste”, de exemplu, au inclus sângele a șapte vrăbii masculi, chihlimbar, mosc, vin cretan și zahăr. Se credea că această „poțiune de dragoste” era capabilă să trezească dorința iubitului de a avea un contact sexual atunci când câteva picături din această poțiune erau introduse în gură prin sărut.

Zahărul pare a fi un ingredient proeminent în rețetele lui Nostradamus, iar acest lucru devine și mai clar în a doua parte a lucrării sale, cea care se ocupă de „cofetarie”. Printre rețetele din acest capitol se numără una pentru dulceața de cireșe, al cărei titlu a fost tradus după cum urmează:

„Să facem dulceață de cireșe la fel de limpede și vermilionată ca un rubin fin și de o bunătate, aromă și virtute excelente, astfel încât cireșele să se păstreze perfect pentru mult timp, fără să mai adauge altceva decât fructele în sine și să fie demne pentru a fi servite unui rege pentru excelența sa supremă”.

Existau și rețete de coajă de portocală confiată - „Pentru a face coajă de portocală confiată, folosind zahăr și miere, care vor fi extraordinar de delicioase”, pere confiate și marțipan. Având în vedere că zahărul era un articol de lux pe vremea lui Nostradamus, aceste delicatese dulci puteau fi preparate doar de cei bogați.

Ediția franceză a „Tratatului de frumusețe și dulcețuri” publicată la Lyon în 1555

Pământul şi Soarele sunt corpuri cerești înconjurate de tuneluri magnetice, care se deschid la fiecare opt minute

 

Știința a descoperit, în urmă cu doar câțiva ani, că peste tot în lume se deschid ”portaluri” către alte ”lumi”. 

De fapt, oamenii au crezut întotdeauna că mai există ceva dincolo de lumea noastră. Toate religiile lumii menționează că există un ”tărâm al sufletelor” unde pleacă ”cei vii” care au ”decedat” pe Pământ.

Dar să vedem ce spun oamenii de știință :

Pământul şi sistemul nostru solar sunt prinse într-un imens tunel magnetic. 

Situaţia Terrei, singura noastră “casă”, “un fir de praf suspendat pe o rază de soare”, cum spunea astronomul Carl Sagan, fondatorul programului de căutare a inteligenței în Univers (SETI), rămâne în centrul multor întrebări şi studii referitoare la relaţia Terrei cu restul Universului.

Sistemul Solar

Cercetări recente, efectuate de specialişti de la Universitatea din Toronto, Canada, susţin că ar exista un imens tunel magnetic, un sistem de “filamente magnetice gigantice”, în care sistemul nostru solar şi Terra ar fi captive. Existenţa a două structuri magnetice, care înconjoară sistemul solar, era cunoscută încă din anii 1960, dar astronomii nu reuşiseră, până acum, să le identifice natura şi nici distanţa care le separă.

Pământul şi arhitectura sistemului solar şi a galaxiei noastre

Sistemul nostru solar este format din Soare, steaua din centrul sistemului, cea mai importantă sursă de energie pentru viaţa pe Terra, din planetele care gravitează în jurul Soarelui (Mercur, Venus, Terra, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, la care se adaugă misterioasa planetă Nibiru, o planetă ipotetică, a noua din sistemul solar), împreună cu sateliţii naturali ai acestora, plus alte obiecte cosmice – planete pitice, asteroizi etc.

Sistemul nostru solar se află în Braţul Orion (Pintenul Orion/ Pintenul Local) al Galaxiei Calea Lactee, galaxie care cuprinde peste 200 de miliarde de stele. Braţul Orion are o lungime de circa 10 000 de ani-lumină şi o lăţime de 3 500 ani-lumină. Sistemul solar se află, aproximativ, la jumătatea Braţului Orion, spre exterior, într-o cavitate numită Bula Locală, la 26 000 de ani lumină de Centrul Galactic.

Sistemul nostru solar s-a format în urmă cu peste 4,6 miliarde de ani şi este înconjurat de Centura Kuiper, în formă de inel, formată din materie primordială.

BRATUL ”ORION” al GALAXIEI NOASTRE

Imensul tunel magnetic in care se află Pământul şi sistemul solar

Cercetările recente ale astrofizicienilor canadieni, în frunte cu Jennifer West, spun că “două structuri luminoase, de pe părţi opuse ale cerului”, despre care s-a crezut, până acum, că sunt separate, în realitate sunt conectate printr-un fel de “filamente”, ca nişte cordoane, care delimitează un tunel în jurul sistemului nostru solar, implicit al Pământului.

TUNELUL MAGNETIC al PĂMÂNTULUI

Aceste structuri care închid Pământul ca într-un tunel nu sunt vizibile cu ochiul liber, ci doar cu ajutorul telescoapelor cu unde radio. Un radiotelescop este diferit de telescopul optic prin faptul ca operează intr-o lăţime de bandă de frecvenţă radio din spectrul electromagnetic, putând detecta si colecta informaţia de la sursele radio.

Cercetătoarea Jennifer West declara, într-un interviu, că, dacă am privi spre cer şi am face un exerciţiu de imaginaţie, luând ca reper puncte opuse de pe bolta cerească, “dacă am avea ochi care să poată vedea lumina cu ajutorul undelor radio”, s-ar putea observa această structură ca un tunel în orice direcţie am privi.

Pintenul Polar Nordic

Deşi identificate încă din anii 1960, de către Mathewson & Milne şi numite de atunci “The North Polar Spur” (“Pintenul Polar Nordic” – NPS) și ”The Fan Region” (“Regiunea ventilator”), cele două structuri gazoase imense (cei mai strălucitori nori cosmici din galaxia noastră) au fost conexate abia acum, în studiile astronomilor canadieni, care le descriu ca având nişte “cozi” lungi, de circa 1 000 de ani-lumină.

Deoarece câmpurile magnetice nu există izolat, în următoarea etapă a cercetărilor, specialiştii sunt preocupaţi de felul în care tunelul magnetic în care se află Pământul se conectează la tunelurile magnetice ale Soarelui, ale sistemului nostru solar, ale galaxiei.

Studiile despre tunelul magnetic în care se află Pământul şi sistemul nostru solar sunt importante nu numai pentru a completa cunoştinţele referitoare la felul în care s-au format şi evoluat galaxiile, ci şi pentru a identifica “portaluri” ascunse în câmpurile magnetice din vecinătatea Terrei, care să faciliteze călătoria în spaţiu, călătoria în timp.

”CALEA LACTEE” - STRUCTURA

“Portaluri” ascunse în câmpul magnetic al Terrei

“Portalurile” spre alte lumi au fost, multă vreme, doar un subiect science-fiction. În ultimul timp, însă, ştiinţa confirmă existenţa portalurilor “de spaţiu şi/ sau timp”, de dimensiuni diferite, invizibile, care se închid şi se deschid de zeci de ori în fiecare zi, la interferenţa câmpurilor magnetice ale Terrei şi ale Soarelui. Cercetătorii de la NASA le numesc “Puncte X” sau “regiuni difuze ale electronilor”.

O misiune NASA – Magnetospheric Multiscale Mission – special destinată studierii acestui fenomen, a constatat că portalurile se formează la interferenţa câmpului geomagnetic cu vânturile solare, pot provoca furtuni geomagnetice şi explică, de exemplu, şi formarea aurorelor boreale, când particule energetice pătrund prin aceste deschideri.

”PORTALURI” (TUNELURI) CĂTRE ALTE LUMI

Jack Scudder, reprezentant NASA, sublinia, înainte de ipoteza lansată de Jennifer West, despre tunelurile magnetice, că nu se ştie exact ce sunt aceste “portaluri”, dar că “sunt invizibile, instabile şi indefinite, se deschid şi se închid fără avertizare şi nu avem după ce să ne ghidăm”. Scudder nu numai că nu neagă existenţa unor astfel de “tuneluri”, unele permanente, altele de doar câteva secunde, prin care pătrunde un flux urias de energie, dar este convins că, in scurt timp, harta cosmică va trebui să fie refăcută.

Tunelurile magnetice despre care vorbesc cercetătorii canadieni, identificate cu ajutorul simulărilor pe computer, sunt un fel de “corzi magnetice” gigantice în jurul Pământului, în jurul Sistemului solar (la o distanţă de 350 de ani-lumină), al Căii Lactee şi, dacă ipoteza lor se confirmă, perspectivele în explorarea cosmosului, în redefinirea noţiunilor de timp şi spaţiu, în privinţa posibilităţii de a călători în timp sunt spectaculoase.

Pământul şi Soarele – tuneluri magnetice la fiecare opt minute

Cercetările făcute de NASA, în 2008, în cadrul “Plasma Workshop”, din Huntsville, Alaska, au pus în evidenţă existenţa unor portaluri – un fel de cilindre magnetice, largi cât Pământul şi lungi de aproximativ 6 400 de kilometri – între Terra şi Soare – care se deschid pentru 15 – 20 de minute, la fiecare opt minute.

Prin aceste tuneluri circulă, cu viteze de circa 150 de milioane de kilometri pe oră, particule de înaltă energie, numite “evenimente de transfer de flux” (FTE). Dacă un astrofizician de la Centrul pentru Zbor Spaţial din Maryland, SUA, mărturisea că, în urmă cu zece ani, nu se ştia nimic despre acest fenomen, acum existenţa lui este o certitudine. Nu se ştie însă nimic despre câmpul magnetic din interiorul acestor tuneluri şi nici de ce acestea se deschid la fiecare opt minute.

Salyut 7 – o experienţă stranie

În 1984, staţia spaţială sovietică Salyut 7, plasată pe orbită terestră joasă (până în 2000 de kilometri, între atmosfera terestră şi Centura de radiaţii Van Allen, formată din particule de energie (plasmă) reținute de către câmpul magnetic al Terrei) a trecut printr-o experienţă stranie, consemnată în documente declasificate ale fostei URSS.

Cosmonauţii au declarat că, la un moment dat, staţia a fost prinsă într-o lumină portocalie foarte puternică, neidentificată, pe care astronauţii au simţit-o într-un fel ciudat, ca şi cum ar fi pătruns în fiinţa lor, dându-le o stare de bine. O parte dintre astronauţi au spus că ar fi văzut, în jurul staţiei, şi fiinţe necunoscute, întreaga întâmplare fiind interpretată ca intrarea într-o altă “lume”, printr-un portal magnetic, un caz nelămurit nici astăzi.

CERN – un portal accidental către o altă lume

În 2016, la CERN (European Organization for Nuclear Research), Centrul European de Cercetare al Particulelor Elementare, din Geneva, Elveţia, acolo unde există cel mai mare accelerator de particule de la ora actuală si unde s-a descoperit, in 2012, si Bosonul Higgs (“Particula lui Dumnezeu”), o particulă subatomică, s-a întâmplat un “eveniment” care a stârnit mari controverse, dar pe care cercetătorii respectivi nu l-au recunoscut nici până astăzi.

Acceleratorul de particule se află într-un tunel circular imens, care are o circumferinţă de 26 de kilometri. Pe parcursul unui experiment de rutină, potrivit unor relatări, cerul de deasupra laboratorului s-a colorat în roşu, cu pete negre, simultan cu puternice vârtejuri de vânt, “incident” asociat de mulţi cu deschiderea, pentru câteva secunde, a unui portal spre alte lumi.

Tunel spre un Univers în oglindă

Detectarea recentă a unor raze cosmice care vin din afara galaxiei noastre, care au oscilat într-o dimensiune paralelă înainte de a se întoarce, cu niveluri energetice foarte ridicate, i-a făcut pe astrofizicieni să se gândească la existenţa unui Univers în oglindă.

Pornind de la această constatare, în urmă cu doi ani, cercetătoarea Leah Broussard, de la Laboratorul Naţional Oak Ridge, Tennessee, alături de colegii săi, a gândit un experiment care să facă posibilă deschiderea unui portal (“oscilaţie”) către o dimensiune paralelă, o posibilă versiune în oglindă a lumii noastre, prin transmiterea unui fascicul de particule subatomice într-un tunel lung de 15 metri.

UNIVERSURI PARALELE sau ÎN OGLINDĂ

Fasciculul va trece pe lângă un magnet foarte puternic şi va ajunge până la un zid impenetrabil (cel puţin teoretic). Dacă unele dintre particule vor reuşi să se transforme în versiuni în oglindă ale lor, să pătrundă în tunel, penetrând zidul şi să se întoarcă, aceasta ar fi o dovada că existenţa unui Univers în oglindă, cu propriile legi, este posibilă.

Dovada unui Univers în oglindă ar avea consecinţe uluitoare, ar explica şi existenţa materiei întunecate (un tip de materie necunoscută, care nu poate fi observată şi care constituie 73% din materia din Univers și 23% din masa-energia sa) şi ar însemna că toate legile fizicii ar trebui rescrise.

Pământul, tuneluri magnetice, portaluri către alte lumi – confirmări ştiinţifice contemporane pentru intuiţii/ convingeri vechi de mii de ani

Ceea ce încep să susţină tot mai clar o serie de teorii ştiinţifice actuale (nu toate destinate marelui public), fie că sunt legate de tunelurile magnetice sau de “găurile de vierme” (de exemplu, Puntea Eistein – Rosen, descrisă încă din 1935, de către Albert Einstein şi Nathan Rosen) sunt confirmări ale unor intuiţii sau, poate, chiar convingeri pe care oamenii le-au avut de mii de ani.

În Egipt, de pildă, lângă piramidele de la Abusir, la baza templului Abu-Gurab, se află o platformă de alabastru (un cristal cu aspect de marmură), considerată a fi o “Poartă stelară”, prin care “creaturi gânditoare fără formă” zboară între lumea lor şi a noastră ïn valuri de sunete”.

Şi în Peru a fost descoperit, în 1996, un “Portal către zei”, care, la intrare, are un orificiu special făcut pentru a se putea introduce un “disc” – “Cheia zeilor celor şapte raze”. În Sri Lanka, pe un zid, este sculptată o hartă stelară uriaşa – “Sakwala Chakraya” – care înseamnă “Cercul rotativ al universului”, iar în faţa ei, tot sculptate, patru scaune din piatră şi nişte “coduri” folosite, probabil, pentru deschiderea “Porţii solare”.

În toate părţile lumii există astfel de mărturii vechi de milenii – “Poarta Soarelui de la Tuahuanaco”, Bolivia, Complexul monumental de la Stonehenge (despre care se crede că a fost construit ca un “portal energetic”), “Triunghiul Michigan”, din America de Nord etc., care arată, printre altele, că nicio clipă oamenii nu au gândit existenţa lor, aici, pe Pământ, despărţită de macrocosmos şi, poate, au fost martori la experienţe care au revelat adevăruri despre care, astăzi, ştiinţa începe să desluşească, pas cu pas, câte ceva.

”PORTALURI” - FOTOGRAFII NASA