DESCOPERIRE SOCANTA : OAMENII NU SUNT De Pe PAMANT !

 

A fost Grădina Edenului în Asia ?

 

„Așa că Dumnezeu a luat omul și l-a pus în Grădina Edenului, ca să o cultive și să o păstreze.” (Geneza 2:15)

În Eden totul era perfect. Vremea era blândă, iar fructele pomilor erau la îndemână. Era o grădină scăldată de ape, unde bărbatul nu avea altă grijă decât să se plimbe pe iarba moale, să se joace cu animalele, să înoate în bălți și să se distreze alături de partenera sa.

Un paradis în care fiecare zi era însorită și nu exista decât ocupația de a îngriji o grădină, în centrul căreia era adăpostit un copac misterios de ale cărui ramuri atârna un fruct nu mai puțin misterios și în a cărui carne delicioasă se găsea singura interdicție pe care Dumnezeu o poruncise primei perechi de oameni. Dar omul a mușcat din fruct și goliciunea lui i-a devenit evidentă. Apoi a fost expulzat și darul nemuririi a fost interzis pentru totdeauna.

Adam și Eva izgoniți din Grădina Raiului

Departe, acum, de acel paradis pământesc, urmașii primului cuplu s-au răspândit în întreaga lume dobândind noi obiceiuri și cunoștințe, uitând că locul în care strămoșii lor trăiseră ca zei a existat vreodată. Sau poate și-l amintesc, dar nu îndrăznesc să se întoarcă de frica lui Dumnezeu.

Dorul de căminul primordial nu putea rămâne adormit pentru totdeauna. Într-o zi, bărbatul a simțit dorința de a se întoarce și de a vedea cum a fost acel spațiu prodigios în care părinții umanității își petrecuseră primele zile. 

Luând drept referință câteva pasaje din texte antice, mulți exploratori s-au angajat în căutarea lor, dar rezultatele, până astăzi, au fost întotdeauna incerte. A găsit cineva paradisul pierdut ? A fost undeva neexplorat pe planetă ? Sau a fost o simplă metaforă a comportamentului uman pe căile binelui și ale răului ?

Hărți OT și Eden chinezesc

În Evul Mediu, în Europa au început să circule o serie de hărți curioase ale lumii, realizate în cea mai mare parte de evlavioși și de alți savanți religioși. Având în vedere aspectul lor elementar, în care la prima vedere un corp de apă în formă de „T” împărțea un Pământ circular în trei, aceste hărți erau cunoscute sub numele de „OT”.

Harta Lumii Hereford

Hărțile VT erau încărcate cu referințe religioase, indicând, de exemplu, unde se aflau descendenții lui Noe. Dar unul dintre cele mai izbitoare detalii ale acestei cartografii a fost că aproape toate au arătat, la capătul de nord, un loc ușor de identificat ca Grădina Edenului.

Situată puțin peste jumătatea de est a Asiei, o inserție cu trupurile sau fețele lui Adam și Eva, uneori înfățișate alături de șarpele înșelător, arăta foarte clar China ca locul primei grădini a omenirii.

În mai multe rânduri, diferite grupuri de arheologi au susținut că au găsit „rămășițele” Grădinii Edenului după ce au analizat fosilele celor mai vechi alimente cultivate. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste constatări nu pare să coincidă cu ideea unei livezi divine precum cea numită în scripturi, ceea ce i-a determinat pe majoritatea savanților să caute indicii în textele religioase în sine.

Cea mai solidă referință biblică pentru a localiza Edenul poate fi găsită în Geneza 2,10, unde se spune că a existat „un râu care uda Grădina”, care era împărțit în patru ramuri. Aceste ramuri se numeau Pișon, Ghihon, Hidekel și Eufrat. Două dintre râurile numite, Eufratul și Hidekel (mai bine cunoscut sub numele de Tigru), încă străbat ținuturile Mesopotamiei și ale Orientului Mijlociu, traversând și irigând regiunile Turciei, Siriei și ale Irakului și curgând împreună în Golful Persic. Acest fapt i-a determinat pe majoritatea cercetătorilor să-și concentreze atenția asupra acestui loc atunci când întemeiază noi teorii despre posibila locație geografică a Grădinii Edenului.

Cu toate acestea, se știe puțin despre Pișon și Ghihon  – celelalte două cursuri de apă menționate în Geneză – și se crede că ar fi fost râuri antice ale căror albii sunt acum uscate. Divergențele dintre hidrologia modernă și cea citată în scripturile antice pun sub semnul întrebării interpretările făcute despre locația reală a Edenului.

Unii savanți susțin că noțiunile geografice ale autorilor Bibliei erau greșite. Alții, că o interpretare mai flexibilă ar putea indica faptul că cele patru râuri numite, nu trebuie neapărat să fie găsite în Mesopotamia. Această ultimă afirmație este întărită de aceleași scripturi, care povestesc că zece generații după Adam un mare potop a alterat întreaga geografie a planetei, ceea ce ar fi făcut din orice căutare a referințelor o sarcină zadarnică.

Tăblița Potopului din Epopeea Ghilgameș

Edenul ca simplă metaforă a omului și a relației sale cu creatorul a fost, de asemenea, o posibilitate contemplată încă de la începutul religiilor. Ca și în vechile tradiții iudeo-creștine, povestea Edenului poate fi găsită în multe texte din alte culturi. Astfel, o paralelă cu paradisul biblic poate fi găsită în poemul Ghilgameș, o veche poveste sumeriană, pe insula Avalon, unde după celți, merii dădeau roade tot timpul anului; sau în Grădina Hesperidelor, care conform mitologiei grecești era păzită de trei frumoase nimfe.

Deși tradiția chineză vorbea și despre căderea omului, mesajul era aproape lipsit de metafore precum cele ale lui Adam, Eva și grădina sacră. Potrivit vechilor chinezi, atunci când un zeu de nivel înalt își coboară nivelul de conștiință, el este neapărat coborât la dimensiuni inferioare. Dacă nu poate fi manevrat corespunzător la un asemenea nivel, atunci coboară din nou. Când nu mai există niveluri de coborât, el trebuie să se adapteze la nivelul uman, unde divinul este invizibil pentru ochi și toate ființele suferă până în ziua în care mor.

Dacă povestea Edenului reprezintă căderea omului în lumea umană după ce și-a pierdut statutul divin, atunci s-ar putea interpreta că Edenul a fost lăsat în urmă, într-un spațiu invizibil pentru ochi și impalpabil la atingerea umană, pe care îl putem ajunge sau ajungem doar după ce ne înălțăm spiritual.

Dar atâta timp cât există o oarecare speranță umană de a-l găsi pe Pământ, va fi dificil să taci la întrebările care, vor face pe cineva să se gândească la asta: unde sunt găsite rămășițele fosile ale lui Adam și Eva? Heruvimii și sabia de foc mai păzesc porțile Grădinii? Au plecat demult? Și dacă ar mai fi acolo astăzi, ne-ar lăsa să intrăm dacă am ajunge la el?