RUSIA - PARADISUL ASCUNS

 

”SOCOTRA”, UN PEISAJ ”STRĂIN” PE PĂMÂNT

 

Peisajul Insulei ”Socotra” arată atât de ciudat, încât ai impresia că te afli pe o planetă extraterestră. Flora sa nativă este atât de rară și unică, încât insula arată ca ceva dintr-un film de science fiction.

Însă ”Socotra” este foarte reală și găzduiește peste 1.000 de specii unice de faună și 825 de specii rare de floră, inclusiv soiuri de plante care sunt pe pământ de mai bine de 20 de milioane de ani.

”Arborele din sticlă”, cunoscut și sub numele de ”Rosa del Desierto”, Insula ”Socotra”

Arborele Dragonului, cu seva roșie

Socotra este un arhipelag format din patru insule situate în Oceanul Indian, la aproximativ 250 de kilometri de coasta Somaliei și la 340 de kilometri de Yemen. 

Este una dintre cele mai izolate forme de relief din lume, dintre cele care au făcut parte dintr-un continent la un moment dat în istorie, după ce s-a separat de supercontinentul Gondwana cu mai bine de 6 milioane de ani în urmă.

„Acest lucru a oferit evoluției suficient timp pentru a-și stabili propriul curs, fără nicio influență din partea celor mai frecvente specii găsite pe spațiile terestre continentale”, relatează ViralForest . „Este cel mai aproape de a vedea de fapt cum ar putea evolua viața într-o lume extraterestră similară cu a noastră”.

Izolarea geologică îndelungată a arhipelagului Socotra și climatul său cald și uscat s-au combinat pentru a crea un peisaj spectaculos, cu plaje cu nisip alb care se ridică spre platouri de calcar împânzite de peșteri și floră endemică unică.

Insula a primit recunoaștere mondială de la UNESCO pentru „valoarea sa universală excepțională” datorită biodiversității sale incredibile: 37% din cele 825 de specii de plante Socotra, 90% din reptilele sale și 95% din speciile sale de melci nu se găsesc nicăieri altundeva în lume.

Una dintre cele mai izbitoare specii de Socotra este un copac unic : arborele dragonului (Dracaena cinnabari), un copac cu aspect ciudat, cu o coroană în formă de umbrelă. Vechii oameni credeau că seva roșie era sânge de dragon, motiv pentru care a fost folosit în trecut în magia medievală. Această rășină de sânge a fost folosită și ca vopsea, iar astăzi ca vopsea și lac. 

De asemenea, importante în antichitate au fost diferitele specii endemice de aloe care cresc în Socotra, utilizate pentru utilizări medicinale și cosmetice.

Insula îndepărtată Socotra, al cărei nume se crede că provine dintr-un cuvânt sanscrit care înseamnă „insulă binecuvântată”, găzduiește aproape 50.000 de locuitori, dintre care majoritatea vorbesc limba Socotri unică, folosită doar în Socotra. Locuitorii indigeni sunt în principal de origine arabă sudică, deși există și un număr de rezidenți de origine somaleză și indiană. Mai multe dintre descendențele feminine ale insulei nu se găsesc nicăieri altundeva pe pământ.

Socotra apare în ”Periplusul Mării Eritreene”, un ghid de navigație grecesc din secolul I d.Hr. Descoperirea recentă a mai multor texte în diferite limbi, printre care o tablă de lemn din Palmyra datând din secolul al III-lea d.Hr.C., indică originile diverse ale celor care foloseau Socotra ca bază comercială în timpurile străvechi. Graffiti antici datând de mai bine de două milenii arată că diferiți navigatori au vizitat insula între secolele I î.Hr. C. și VI d.C.

În afară de două drumuri construite recent pe această bucată de pământ îndepărtată, peisajul „insulei pierdute” Socotra continuă să arate similar cu ceea ce a fost acum milioane de ani.

FRUMOASELE PĂSĂRI ALE PARADISULUI

Mai întâi am să vă fac cunoscută o povestioară despre păsările cerului, scrisă de Rabindranath Tagore :

”Pasărea îmblânzită se afla în colivie; pasărea sălbatică era în pădure.

Soarta a făcut să se întâlnească.

Pasărea sălbatică strigă: "Vino, iubito, să zburăm în codru."

Pasărea îmblânzită murmură: "Vino aici, să trăim alături în colivie."

"Printre aceste gratii unde aş avea loc să-mi întind aripile ?" spuse pasărea liberă.

"Vai ! strigă prizoniera. Nu ştiu unde m-aş putea aşeza pe bolta cerească."

"Draga mea, vino să îngânăm melodiile pădurii."

"Rămâi lângă mine ! Te voi învăţa o muzică savantă."

Pasărea pădurii răspunse: "Nu, nu ! Cântecele nu se pot învăţa niciodată."

Pasărea din colivie grăi: "Vai, eu nu cunosc cântecele pădurii."

Le este sete de iubire, dar niciodată nu vor putea zbura aripă lângă aripă.

Prin gratiile coliviei ele se privesc, dar zadarnică li-i dorinţa de a se cunoaşte.

Ele bat din aripi şi cântă: "Vino mai aproape, dragostea mea !"

Pasărea liberă strigă: "Nu pot, mi-e teamă de uşa închisă a coliviei."

"Vai, spuse captiva, aripile-mi sunt neputincioase şi moarte."

Eu cred că povestea este valabilă și pentru oameni. 

Acum, vă povestesc câte ceva despre frumoasele Păsări ale Paradisului : 

PASĂREA PARADISULUI este un gen de păsări, membre ale familiei ”Paradisaeidae” din ordinul ”Passeriformes”

Este greu de descris penajul unei astfel de păsări, pictată, cu toate culorile curcubeului. 

Familia păsării-paradisului cuprinde aproximativ 100 de specii, diferite ca formă şi penaj, una mai frumoasă ca alta. 

Patria lor cuprinde pădurile nepătrunse ale Noii Guinei şi ale insulelor învecinate. 

Papuaşii le spun ”copiii curcubeului”, datorită penajului frumos colorat. 

Se hrănesc cu tot felul de fructe, seminţe, frunze, dar şi cu vietăţi mici: insecte, melcişori, reptile, cu ouăle şi chiar puii mărunţei ai altor păsări.

 Una dintre cele mai mari specii este ”Paradiseea Apoda”. 

Atinge 1 metru lungime. 

Credinţele locale atribuie păsărilor-paradisului puteri miraculoase. Cu penele cele mai ţipător colorate papuaşii îşi împodobesc somptuoasele lor coafuri. 

Penele multicolore au atras atenţia nu numai băştinaşilor, ci şi vizitatorilor acestor locuri. 

Ele au împodobit îmbrăcămintea sultanilor, şahilor şi a înalţilor demnitari din Orient. 

Europenii au început să le caute prin secolul al XVI-lea. 

Dacă până atunci papuaşii vânau un număr mic de păsări necesar satisfacerii gustului lor de frumos, de-atunci încolo ele au fost urmărite peste tot şi nenumărate piei cu pene (balguri) sau burdufuri luau drumul curţilor seniorale din Europa ori din Asia.

Prin secolul al XVIII-lea, traficanţii olandezi cumpărau de la papuaşi piei de păsări gata prelucrate, fără picioare, şi le vindeau apoi indienilor sau persanilor, cărora le spuneau că ”pasărea-paradisului n-are picioare şi se odihneşte agăţîndu-se de crengi cu două pene lungi care-i împodobesc coada, iar ouăle le cloceşte punîndu-le sub aripă”. 

De altfel şi în Europa primele balguri n-aveau picioare, aşa că şi aici au apărut legende după care păsările paradisului nu se odihnesc niciodată, ci plutesc veşnic în aer, ca nişte fiinţe miraculoase.

Presupusa lipsă a picioarelor se reflectă şi în denumirea ştiinţifică, ”Paradisaea apoda” însemnînd «pasărea-paradisului-fără-picioare».

Spre sfârşitul secolului al XlX-lea decimarea păsărilor-paradis a atins culmea. Numărul lor a scăzut mult, unele specii chiar dispărînd. 

Deşi în prezent s-a pus stavilă exterminării lor, totuşi zoologii au constatat că exemplarele devin tot mai rare, iar aria lor de răspîndire se restrânge treptat.

DIN PĂCATE, UNII OAMENI EXISTĂ PE PĂMÂNT DOAR CA SĂ DISTRUGĂ CE ESTE MAI FRUMOS SAU MAI BUN !