CALENDARUL CHINEZESC - istoric, semnificații, zodia care vă corespunde, legendă

 

Calendarul chinezesc este cel mai vechi instrument de măsurare a timpului din lume, el datând din anul 2637 i.e.n., an în care a fost introdus primul ciclu zodiacal.

Un astfel de ciclu se desfăşoară de-a lungul a 60 de ani, cuprinzând 12 subcicluri a câte 5 ani.

Ciclul cu numărul 78 a început în anul 1984 şi se va finaliza în februarie 2044.

Fiecărui an din cei 12 ai subciclului zodiacal îi corespunde câte un animal.

Conform legendei, Buddha, înainte de a părăsi pământul, a chemat la el toate animalele, dar numai 12 dintre ele au venit, pentru a-şi lua rămas bun.

Drept răsplată, Buddha a dat anilor numele celor 12 animale, în ordinea în care acestea au ajuns la el : şobolan, bivol, tigru, iepure, dragon, şarpe, cal, oaie, maimuţă, cocoş, câine, şi capră.

Potrivit credinţei chinezeşti, animalul corepunzator anului naşterii exercită o influenţă profundă asupra destinului fiecărei persoane sau, conform unei zicale străvechi: "Acesta este animalul ascuns în inima ta".

ANUL SELENAR CHINEZESC

Anul selenar chinezesc este împărţit în 12 luni a câte 29 de zile. La fiecare doi ani şi jumătate, este intercalată o a treisprezecea lună, în scopul ajustării calendarului. Începutul fiecărei luni calendaristice selenare este marcat astronomic de luna nouă.

CELE 5 ELEMENTE

În timpul unui ciclu complet de 60 de ani, fiecare dintre simbolurile  (animalele), numite şi "cele 12 ramuri ale Copacului", se combină cu cele 5 elemente: lemn, foc, pământ, metal şi apă. La rândul lor, aceste elemente influențează semnul nativ lunar, schimbând, în mod specific, destinul fiecărui individ.

O parte fundamentală a filozofiei orientale este dedicată interrelaționarii dintre cele 5 elemente.

Aceste interacţiuni sunt de două feluri : generatoare şi guvernante.

ELEMENTELE GENERATOARE

- Din și prin metal obţinem apă. În acest context, metalul poate însemna un vas sau un container pentru apă, aşa că, putem spune : metalul prinde sau înglobează apă.

Într-un alt sens, metalul este singurul element care, prin încălzire, devine fluid, asemeni apei.

- Din și prin apă obţinem lemnul. Apa este reprezentată de ploile sau roua care stimulează creşterea vegetaţiei, producându-se, în acest fel, lemnul.

- Din și prin lemn obţinem focul. Focul nu se poate întreţine prin el însuşi, el este produs prin arderea lemnului.

- Din și prin foc obţinem pământul. În mod simbolic, focul transformă totul în cenuşă care devine parte integrantă a pământului.

- Din și prin pământ obţinem metalul. Mineralele metalice sunt extrase din pământ.

ELEMENTELE GUVERNANTE

- Metalul este guvernat de către foc. Numai prin utilizarea focului poate fi topit şi transformat metalul.

- Focul este guvernat de apă. Prin intermediul apei putem pune capăt focului.

- Apa este guvernată de pământ. Prin construirea unor canale în pământ se obţine direcţionarea apei, prin diguri sau zăgazuri din pământ apa poate fi controlată.

- Pământul este guvernat de lemn. Copacii şi rădăcinile lor menţin în loc pământul şi îşi extrag hrana din acesta.

- Lemnul este guvernat de metal. Toporul confecţionat din metal poate doborî orice copac.

Marea majoritate a celor din jurul nostru cunosc, în mare, câteva atribute ale zodiilor, însă, deși extrem de popular în occident, zodiacul chinezesc a rămas un mister pentru majoritatea celor din Estul Europei. 

Haideți să aflăm, în continuare, ce zodie aveți în zodiacul chinezesc.

Spre deosebire de zodiacul occidental, cel chinezesc atribuie zodiile în funcție de anul nașterii și nu de data nașterii.

Anul in care v-ați născut corespunde unei zodii :

În continuare, vom afla despre vechea legendă care explică de ce au fost alese în mod special cele 12 animale, precum și motivele care justifică ordinea corespunzătoare fiecăreia dintre ele.

O legendă chineză foarte cunoscută spune că împăratul de jad, cunoscut și sub numele de Buddha, a organizat o cursă de animale pentru a decide care dintre ele vor intra în zodiac. Animalele trebuiau să treacă râul și li se acorda un an în funcție de ordinea de sosire. 

În acele vremuri, șobolanul și pisica erau foarte buni prieteni. Dar, deși erau foarte inteligenți, nu erau și cei mai buni înotători din regnul animal. Așa că au decis că cel mai bun și mai rapid mod de a traversa râul era să o facă pe spatele unui bivol. 

Bivolul, animal nobil și amabil, a fost de acord să-i ducă peste râu. Totuși, din moment ce era implicat și un premiu, șobolanul a decis că pentru a câștiga trebuie să facă ceva, așa că a aruncat pisica în apă. Din acel moment, pisica a devenit inamicul natural al șoarecelui. Șobolanul a ajuns la țărm și a câștigat primul loc în cursă, urmat îndeaproape de puternicul bivol, care a fost numit al doilea animal al zodiacului.

După bivol a venit tigrul, care a explicat gâfâind cum a trebuit să lupte împotriva curenților și cum, datorită puterii sale mari, a reușit să ajungă la țărm și să devină al treilea animal.

Locul al patrulea în zodiac i-a revenit iepurelui, care, datorită capacității sale de a sări, a putut să sară de pe un mal pe altul, deși i-a explicat și împăratului că ar fi căzut în râu dacă nu ar fi fost o bucată de trunchi plutind în apă.

Mai târziu a apărut dragonul zburător, care i-a spus împăratului că nu poate ajunge primul acolo pentru că a trebuit să se oprească pentru a crea ploaie, pentru a ajuta oamenii și creaturile pământului. În plus, în ultima parte se întâlnise cu un iepure agățat de un trunchi, pe care l-a ajutat dându-i o împingere cu răsuflarea, pentru ca să ajungă la țărm. Împăratul, surprins de bunătatea sa, i-a acordat locul cinci în zodiac.

La scurt timp, un cal a galopat, dar un șarpe l-a speriat și l-a făcut să cadă. Prin urmare, șarpele a ocupat în cele din urmă locul șase, în timp ce calul a ocupat locul șapte.

La mică distanţă se aflau capra, maimuţa şi cocoşul, care se apropiau de malul râului. Cele trei vietăți s-au ajutat reciproc să-l traverseze : cocoșul a construit o plută de lemn pentru ei trei, în timp ce capra și maimuța au defrișat stuful și astfel, vâslind și vâslind, au reușit să ajungă pe malul opus. Împăratul, foarte mulțumit de munca în echipă a animalelor, a numit capra al optulea animal, în timp ce maimuței și cocoșului au primit locurile nouă, respectiv al zecelea.

Deși câinele ar fi trebuit să obțină un loc bun, fiind cel mai bun înotător dintre toate animalele, a întârziat pentru că avea nevoie de o baie după o alergare lungă, și văzând apa atât de bună a râului nu s-a putut abține. Așa că i s-a atribuit locul unsprezece.

Chiar când împăratul avea de gând să închidă cursa, a auzit mormăitul unui porc mic care începuse cursa, dar fiind foarte flămând, la scurt timp s-a ospătat și a tras și un pui de somn. Când s-a trezit, a continuat cursa și a ajuns tocmai la timp, pentru a fi numit animalul numărul doisprezece al zodiacului.

În cele din urmă, pisica a ajuns prea târziu, ocupând locul 13, neputând câștiga niciun loc în calendar, așa că ura ei față de șobolani i-a făcut pentru totdeauna dușmani.

Oglindă cu cele douăsprezece diviziuni ale calendarului chinezesc. Dinastia Sui (581 - 618 d.Hr.). Bronz. Proprietatea Muzeului Guimet din Paris. Legenda spune: „Această oglindă reflectă cu fidelitate sufletele. Discul său de lumină luminează fețele.

Împăratul de jad (Buddha) într-o pictură din dinastia Ming realizată cu cerneală și culoare pe mătase, secolul al XVI-lea

Templul Draksharama, unde zeci de zei hinduși trăiesc ca o familie

 

Statuia zeiței Devi

India este o țară cu multe religii și are mii de temple și locuri sfinte notabile. Unul dintre cele mai importante din toată India de Sud este Templul Draksharama, un sit hindus dedicat închinării lui Shiva. Situat în statul  Andhra Pradesh, este popular printre pelerinii și turiștii hinduși.

Templul Draksharama

Mitologia templului Draksharama

Draksharama înseamnă „locuința lui Daksha Prajapati”, socrul  Domnului Shiva  și unul dintre cei mai importanți zei din Panteonul hindus. Situl templului este asociat cu moartea tragică a lui Sati Devi, soția lui Shiva, ca urmare a unei dispute între tatăl ei și soțul ei. 

Mitologia afirmă că Domnul Shiva a fost înfuriat de moartea iubitei sale și a provocat o mare distrugere. Lordul Vishnu a tăiat corpul lui Sati Devi în optsprezece bucăți. Ulterior au fost plasate în sanctuare din optsprezece temple, dintre care Templul Draksharama este unul dintre cele cinci temple Pancharama. 

Lingam Shiva - obiect de cult

Împreună cu alte patru temple din Andhra Pradesh, conține fragmentele unui  Lingam, un obiect de cult sacru pentru Shiva. A fost spart în cinci bucăți în timpul unui război între  zei și demoni. Locația este, de asemenea, asociată cu un râu sfânt în mitologia hindusă.

Istoria templului Draksharama, Andhra Pradesh

Acest templu este un centru important al shaivismului, una dintre marile tradiții ale hinduismului. Devotații se închină la acest zeu ca la un creator și distrugător de lumi. Shaiviții merg în pelerinaj  la Draksharama de sute de ani.

Zeul Shiva

Templul actual a fost construit probabil în secolul al IX-lea d.Hr. și există inscripții în mai multe limbi pe sit. Unii susțin că a fost construit de războinicul  rege Chalukyan de Est, Bhima. Regatul Chalukya de Est a fost rămășița marelui Imperiu Chalukya și a durat până în secolul al XIII-lea. După cum se vede din numeroasele sale inscripții, dinastiile Chola și Kalinga au contribuit mai târziu la templu.

Astăzi templul este o clădire protejată și a fost restaurat de autorități.

Minunile templului Draksharama

Draksharama poate fi înțeles cel mai bine ca un complex. Se întinde pe o suprafață de 12 acri și este zidit. Intrarea principală a site-ului este flancată de statui ale lui Dhundhi Ganapati și Natya Ganapati, două avatare ale zeului Ganesha. 

Templul principal este o clădire cu două etaje și este similar ca stil cu celelalte temple Pancharama. Unul dintre  fragmentele Shiva Lingam  este păstrat în altarul său, plasat acolo de zeul soarelui hindus. Acest Lingam mare este realizat din sticlă. Sanctuarul interior, sau  garbhaalaya,  este  bogat  decorat cu multe statui și opere de artă.

Patru intrări duc la templu la care se ajunge printr-o potecă circulară. La fiecare intrare se află un  gopuram, un turn de poartă ornamentat, fiecare îndreptat într-una dintre cele patru direcții cardinale.

Gopuram, un turn de poartă ornamentat

Brahma, primul zeu în tradiția Hindusă, creator al lumii și al tuturor creaturilor

Templul are multe sculpturi religioase frumoase care înfățișează scene din mitologia hindusă. Din punct de vedere arhitectural, caracteristicile și designul templului sunt o combinație de stiluri Chalukyan și Chola. Mai multe altare și temple mai mici sunt dedicate altor zeități hinduse.

Un altar pentru Lord Vishnu și consoarta sa poate fi văzut la intrarea principală a templului, în timp ce în spatele templului este altarul Zeiței Devi în avatarul ei, Vamachara Devatha. Conform credințelor hinduse, aproximativ 26 de zei trăiesc în templu ca o familie și mai multe altare dedicate unei varietăți de  zeități hinduse  pot fi găsite în templul însuși.

Lord Vishnu și consoarta 

Se crede că un rezervor de apă din complexul templului conține apele unui râu sacru care figurează proeminent în mitologia hindusă.

Vizitarea templului Draksharama din Andhra Pradesh, India

Templul se află în districtul East Godavari și la aproximativ 40 de mile (67 km) de Rajahmundry, unde există un aeroport. Există legături bune de transport public către sit și este deschis cea mai mare parte a zilei. Cazarea în și în jurul Estului Godavari este abundentă.

Aici au loc în fiecare an multe festivaluri, inclusiv faimosul Festival Sarrannavarathri. Vizitatorii pot, de asemenea, să-i privească pe credincioși înfăptuind multe ritualuri.

”SOCOTRA”, UN PEISAJ ”STRĂIN” PE PĂMÂNT

 

Peisajul Insulei ”Socotra” arată atât de ciudat, încât ai impresia că te afli pe o planetă extraterestră. Flora sa nativă este atât de rară și unică, încât insula arată ca ceva dintr-un film de science fiction.

Însă ”Socotra” este foarte reală și găzduiește peste 1.000 de specii unice de faună și 825 de specii rare de floră, inclusiv soiuri de plante care sunt pe pământ de mai bine de 20 de milioane de ani.

”Arborele din sticlă”, cunoscut și sub numele de ”Rosa del Desierto”, Insula ”Socotra”

Arborele Dragonului, cu seva roșie

Socotra este un arhipelag format din patru insule situate în Oceanul Indian, la aproximativ 250 de kilometri de coasta Somaliei și la 340 de kilometri de Yemen. 

Este una dintre cele mai izolate forme de relief din lume, dintre cele care au făcut parte dintr-un continent la un moment dat în istorie, după ce s-a separat de supercontinentul Gondwana cu mai bine de 6 milioane de ani în urmă.

„Acest lucru a oferit evoluției suficient timp pentru a-și stabili propriul curs, fără nicio influență din partea celor mai frecvente specii găsite pe spațiile terestre continentale”, relatează ViralForest . „Este cel mai aproape de a vedea de fapt cum ar putea evolua viața într-o lume extraterestră similară cu a noastră”.

Izolarea geologică îndelungată a arhipelagului Socotra și climatul său cald și uscat s-au combinat pentru a crea un peisaj spectaculos, cu plaje cu nisip alb care se ridică spre platouri de calcar împânzite de peșteri și floră endemică unică.

Insula a primit recunoaștere mondială de la UNESCO pentru „valoarea sa universală excepțională” datorită biodiversității sale incredibile: 37% din cele 825 de specii de plante Socotra, 90% din reptilele sale și 95% din speciile sale de melci nu se găsesc nicăieri altundeva în lume.

Una dintre cele mai izbitoare specii de Socotra este un copac unic : arborele dragonului (Dracaena cinnabari), un copac cu aspect ciudat, cu o coroană în formă de umbrelă. Vechii oameni credeau că seva roșie era sânge de dragon, motiv pentru care a fost folosit în trecut în magia medievală. Această rășină de sânge a fost folosită și ca vopsea, iar astăzi ca vopsea și lac. 

De asemenea, importante în antichitate au fost diferitele specii endemice de aloe care cresc în Socotra, utilizate pentru utilizări medicinale și cosmetice.

Insula îndepărtată Socotra, al cărei nume se crede că provine dintr-un cuvânt sanscrit care înseamnă „insulă binecuvântată”, găzduiește aproape 50.000 de locuitori, dintre care majoritatea vorbesc limba Socotri unică, folosită doar în Socotra. Locuitorii indigeni sunt în principal de origine arabă sudică, deși există și un număr de rezidenți de origine somaleză și indiană. Mai multe dintre descendențele feminine ale insulei nu se găsesc nicăieri altundeva pe pământ.

Socotra apare în ”Periplusul Mării Eritreene”, un ghid de navigație grecesc din secolul I d.Hr. Descoperirea recentă a mai multor texte în diferite limbi, printre care o tablă de lemn din Palmyra datând din secolul al III-lea d.Hr.C., indică originile diverse ale celor care foloseau Socotra ca bază comercială în timpurile străvechi. Graffiti antici datând de mai bine de două milenii arată că diferiți navigatori au vizitat insula între secolele I î.Hr. C. și VI d.C.

În afară de două drumuri construite recent pe această bucată de pământ îndepărtată, peisajul „insulei pierdute” Socotra continuă să arate similar cu ceea ce a fost acum milioane de ani.

O tânără decedată în urmă cu 7.000 de ani, dezvăluie un ADN uman NECUNOSCUT până în prezent

Oasele unui vânător-culegător, care a murit acum mai bine de 7.000 de ani pe insula indoneziană Sulawesi dezvăluie povestea unor oameni necunoscuți până acum.

Această descendență umană distinctă nu a fost găsită niciodată în altă parte a lumii, potrivit unor noi cercetări.

Studiul a fost publicat în revista ”Nature”.

„Am descoperit primul ADN uman antic din regiunea insulei dintre Asia și Australia, cunoscut sub numele de„ Wallacea ”, oferind o nouă perspectivă asupra diversității genetice și a istoriei populației timpurii a oamenilor moderni din această parte puțin cunoscută a lumii.”, a declarat co-autorul studiului, Adam Brumm, profesor de arheologie la Centrul Australian de Cercetare pentru Evoluția Umană a Universității Griffith.

Oamenii moderni timpurii au folosit insulele Wallacea, în special insulele indoneziene care includ Sulawesi, Lombok și Flores, când au trecut de la Eurasia la continentul australian acum mai bine de 50.000 de ani, cred cercetătorii. Cu toate acestea, ruta exactă sau modul în care au navigat pe această traversare nu este încă cunoscută.

„Trebuie să fi făcut acest lucru folosind vase relativ sofisticate, întrucât nu existau poduri terestre între insule, nici măcar în timpul vârfurilor glaciare din ultima eră glaciară, când nivelul mării globale era cu până la 140 de metri (459 picioare) mai mic decât sunt astăzi ”, a spus Brumm.

Instrumentele și picturile rupestre au sugerat că oamenii au trăit pe aceste insule acum 47.000 de ani, dar înregistrările fosile sunt rare și ADN-ul antic se degradează mai rapid în climatul tropical.

Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit scheletul unei femei cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani într-o peșteră din Sulawesi în 2015. Rămășițele ei au fost îngropate în peșteră acum 7200 de ani. A făcut parte din cultura ”toaleană”, găsită doar într-un loc din sud-vestul peninsulei Sulawesi. Peștera face parte dintr-un sit arheologic numit Leang Panninge.

„Toaleanii” este numele dat de arheologi unei culturi a vânătorilor-culegători preistorici, care au trăit în câmpiile împădurite și în munții din Sulawesi de Sud între aproximativ 8.000 de ani în urmă, până în secolul al V-lea d.Hr. ”, a spus Brumm. „Au fabricat unelte de piatră extrem de distincte (inclusiv vârfuri de săgeți minuscule, bine lucrate, cunoscute sub numele de „Maros”) care nu se găsesc nicăieri altundeva pe insulă sau în Indonezia.”

Tânăra vânător-culegător este primul schelet complet și bine conservat asociat cu cultura toaleană, a spus Brumm.

Autorul principal al studiului, Selina Carlhoff, a reușit să recupereze ADN din osul petros în formă de pană de la baza craniului.

„A fost o mare provocare, deoarece rămășițele au fost puternic degradate de climatul tropical”, a declarat Carlhoff, candidat la doctorat la Institutul Max Planck pentru Știința Istoriei Umane din Jena, Germania, într-un comunicat.

Secretele ascunse în ADN

Munca de recuperare a informațiilor genetice a dat roade.

ADN-ul tinerei a arătat că a fost descendentă din primul val de oameni moderni care a intrat în Wallacea în urmă cu 50.000 de ani. Aceasta a făcut parte din colonizarea inițială a „Australiei Mari” sau a masei terestre combinate din era glaciară din Australia și Noua Guinee. Aceștia sunt strămoșii australienilor și papuilor indigeni de astăzi, a spus Brumm.

Cel mai vechi genom datând din Insulele Wallacea a mai dezvăluit și altceva: oameni antici până acum necunoscuți.

De asemenea, dezvăluie strămoși ca un grup separat și distinct de Asia, care a ajuns probabil după colonizarea Australiei Mari - deoarece australienii și papuii moderni indigeni nu împărtășesc strămoși cu acest grup, a spus Brumm.

"Anterior, se credea că prima dată când oamenii cu gene asiatice au intrat în Wallacea a fost acum aproximativ 3.500 de ani, când fermierii vorbitori austronezieni din neoliticul Taiwan au invadat Filipine și au intrat în Indonezia", ​​a spus el.

"Acest lucru sugerează că s-ar putea să fi existat un grup distinct de oameni moderni în această regiune despre care nu aveam nici o idee până acum, deoarece siturile arheologice sunt atât de rare în Wallacea, iar resturile scheletice antice sunt rare."

Nici un descendent al acestei descendențe nu a predominat.

Genomul său a inclus o altă trăsătură dintr-un grup enigmatic și dispărut de oameni : ”Denisovans”. Doar o mână de fosile demonstrează că acești primi oameni au existat și sunt în mare parte din Siberia și din Tibet.

„Faptul că genele lor au fost găsite în vânătorii-culegători ai lui Leang Panninge susține ipoteza noastră anterioară, conform căreia ”denisovenii” au ocupat o zonă geografică mult mai mare decât s-a înțeles anterior”, a declarat co-autorul studiului, Johannes Krause, profesor de arheogenetică la Institutul Max Planck, pentru antropologie evolutivă din Leipzig, Germania, într-un comunicat.

Cu toate acestea, atunci când ADN-ul tinerei a fost comparat cu cel al altor vânători-culegători care locuiau la vest de Wallacea în același timp, ADN-ul ei nu conținea urme genetice ale lui ”Denisovan”.

Distribuția geografică a ”denisovanilor” și a oamenilor moderni s-ar fi putut suprapune în regiunea Wallacea. S-ar putea să fie locul cheie în care oamenii ”Denisova” și strămoșii indienilor australieni și papuși s-au intersectat ”, a declarat co-autorul studiului, Cosimo Posth, profesor la Centrul Senckenberg pentru Evoluția Umană și Paleomediul Universității din Tübingen din Frankfurt, Germania.

Cercetătorii nu știu ce s-a întâmplat cu cultura ”toaleană”, iar această ultimă descoperire este o piesă a puzzle-ului, în timp ce încearcă să înțeleagă istoria genetică antică a oamenilor din Asia de Sud-Est. 

Brumm speră că ADN mai vechi din poporul ”toalean” poate fi recuperat pentru a-și dezvălui diversitatea „și istoria lor ancestrală mai largă”.

Cel mai important dac, Decebal, a fost făgărăşean

 

Decebal a fost fiul vechii Ţări a Făgăraşului. Istoria nu i-a arătat niciodată originile celui mai viteaz dintre daci. După două mii de ani, un profesor de la Făgăraş descoperă că Decebal provenea din zona Scorei. Poate că nu era aşezarea pe care o cunoaştem astăzi, dar locul ce poartă azi numele de Scorei/Scoreiu ar fi şi locul de baştină a lui Decebal, deci la o distanţă de 66 de kilometri de Făgăraş. Fostul inspector şcolar general, profesorul de limba română Ion Funariu, a studiat foarte mult acest aspect al obârşiei dacului, până să decreteze că e de-al nostru.

,,Poate au existat cronicari la curtea regilor daci, poate că aceştia au consemnat faptele de vitejie ale regilor, multele războaie de apărare, dar acestea nu ni s-au păstrat. Însă cronica dacilor e scrisă pe pământul ţării, pe lunci, pe dealuri, pe ape, pe crestele munţilor.

Numele regilor daci s-au mai păstrat în toponime, în antroponime, în hidronime, în nume de sate, de ape, de munţi, în numele tradiţionale ale familiilor ţărăneşti”, îşi începe povestea dascălul, care se vede foarte bine că vrea să mă ţină în suspans înainte de informaţia cea mai aşteptată sau poate vrea să înceapă cu începutul.

Mai am răbdare. La urma urmei, am stat atâta timp fără să ştiu că Decebal avea ca privelişti Munţii Făgăraşului şi râul Olt, avea ca vecini oameni din Ţara Oltului şi este posibil să fi venit de atâtea ori până în locul Făgăraşului de astăzi, fie să-şi organizeze oastea, fie să vadă pământuri roditoare pentru agricultură… cine ştie…

,,În niciun document din vechime nu se spune în ce parte a ţării îşi află obârşia dinastia regilor daci, în special a celei mai celebre dinastii dacice ilustrată de regele Decebal. Dar se ştie că pe un vas de ornament descoperit la Sarmizegetusa se află inscripţia DECEBALUS PER SCORILO, adică DECEBAL, FIUL LUI SCORILO”, continuă prof. Ion Funariu.

Încep să mă prind… Scorilo ! Aici era cheia. Nimeni nu s-a gândit să cerceteze asta.

,,Scorilo”, îmi explică Ion Funariu, s-a păstrat ca şi denumire în zona noastră, drept dovadă numele satului Scoreiu din Ţara Oltului, cunoscut mai mult drept Scorei. Nu este deloc o întâmplare.

,,Viteazul rege Decebal, cu a sa dinastie, îşi au obârşia în Ţara Oltului, căreia putem să-i zicem la fel de bine şi Ţara Făgăraşului sau Terra Blachorum. Denumirea aceasta din urmă datează de pe vremea Regelui Ungariei, Andrei al II-lea, care într-un act de danie pentru cavalerii teutoni, din anul 1222, numea ţinutul Făgăraşului drept Terra Blachorum, adică ţara românilor”, spune dascălul.

Mai mult decât numele localităţii, există şi antroponime, adică nume de familie din Ţara Făgăraşului care până astăzi amintesc de regele Scorilo, spune prof. Funariu: ,,Astfel în Scorei există numele de familie Scorei. În Cârţişoara există numele de familie Scorobeţ, care în mod evident derivă de la Scorilo. În ce priveşte satul Scorei, el este aşezat între doi munţi pe malurile unui râu care se numeşte tot Scorei”. Pe vremuri Ţara Făgăraşului, cu a sa veche graniţă, le cuprindea pe toate acestea.

În schimb, de la daci nu ne-au rămas prea multe cuvinte pe care să le folosim astăzi. Putem să numărăm pe degete câte cuvinte dacice există în vocabularul limbii române: abur, barză, căciulă, mânz, moş, părău, vatră, viezure, zară.

Scorilo, tatăl lui Decebal, a fost şi el rege. Nu degeaba fiul s-a numit după tată, mă gândesc eu. Îmi confirmă şi prof. Funariu acelaşi lucru, care îmi spune că într-adevăr presupoziţia este şi un adevăr istoric. Se ştie despre Scorilo şi că avea un frate pe nume Durpaneu; amândoi erau împăciuitori şi diplomaţi, nu provocau războaie şi încercau să le stingă pe cele iscate de alţii. Sub Scorilo, dacii au vrut să-i atace pe romani, care la momentul acela erau vulnerabili, fiind împărţiţi în mai multe tabere după moartea lui Nero. Scorilo i-a ţinut în frâu pe daci, după ce i-a convins că şi fărâmiţaţi, romanii se vor uni în faţa unui pericol comun.

Dacă Scorilo a mai avut fii sau fiice pe lângă Decebal, nu poate spune nimeni. Singurul cunoscut este cel care i-a urmat la conducere, Decebal, un conducător viteaz, dar cu un sfârşit tragic. După cel de-al doilea război daco-roman, Decebal fuge din Sarmizegetusa cu rezistenţa romană pe urmele sale. Când îşi dă seama că nu poate scăpa, că va fi capturat şi dus la Roma, unde va fi tras de cai în văzul romanilor şi posibil răstignit pe cruce, Decebal îşi pune capăt zilelor cu o sabie, într-o pădure de lângă Sarmizegetusa. Imaginea este imortalizată şi pe Columna lui Traian din Roma, care înfăţişează războiale daco-romane.

Se spune chiar că un ofiţer roman ar fi dus la Roma capul şi mâna dreaptă a lui Decebal, spre a se convinge însuşi Traian.

Atent analist cum îl ştiu, profesorul Ion Funariu îmi explică şi etimologia numelui Decebal, care se compune din două părţi : dece şi balus.

,,Dece înseamnă conducător, dovadă că şi în limba latină există cuvântul ,,ductor”, care înseamnă acelaşi lucru, ambele cuvinte avându-şi originea în trunchiul comun a unei limbi de origine indoeuropeană. Balus înseamnă lup. Prin urmare, Decebalus este conducătorul lupilor, adică a unui trib de daci războinici, ipoteză cu atât mai plauzibilă cu cât, în limbajul păstorilor din Ţara Făgăraşului, ,,bală” înseamnă lup. De pildă, există expresia ,,piei bală necurată”, pe care ciobanii din munţii Făgăraşului o foloseau pentru a alunga lupii ce atacau turmele de oi. Se mai ştie că flamura dacilor era reprezentată de un cap de lup cu coadă de balaur, adică războinicii trebuiau să fie îndrăzneţi, cutezători, aprigi şi necruţători în lupte precum lupii”, precizează dascălul.

Acesta mai spune că partea a doua a numelui, respectiv Balu, s-a păstrat în toponime şi antroponime din Ţara Făgăraşului (lacul Bâlea, râul Bâlea), în nume de familie (numele Balu din Nou Român, numele Balea din Luţa, numele Balint din Felmer).

Prin urmare, toate conduc la aceeaşi supoziţie şi anume aceea că pe văile munţilor din Ţara Făgăraşului se afla tribul războinicilor daci ai lupilor, care au reprezentat nucleul oştirii lui Decebal.

DECEBAL

,,La multe popoare războinice din cea mai adâncă vechime chipul marilor zeităţi sau al marilor conducători s-a păstrat în imense statui proiectate pe ecranul imens al câmpiilor, al dealurilor al munţilor. În munţii Cârţişoarei, acolo de unde izvorăşte râul Bâlea, există o stâncă ce înfăţişează în mod surpinzător chipul monumental al regelui Decebal”, îmi mai mărturiseşte dascălul. Stânca lui Decebal se află pe coperta volumului I al lucrării ,,Terra Blachorum”.

Numele lui Ion Funariu va rămâne pentru totdeauna legat de Ţara Făgăraşului. Prin el, făgărăşenii şi l-au ,,adjudecat” şi pe Mihai Eminescu, cel al cărui strămoş se pare că era originar din satul Vad, comuna Şercaia. Aici au existat mai multe familii cu numele Iminovici şi două mai sunt şi astăzi. Pe vremuri, câţiva dintre Iminovici au plecat din Vad, pentru a nu se converti la religia greco-catolică impusă de conducerea Imperiului Austro-Ungar, ce pusese stăpânire pe Transilvania. Aşa ar fi emigrat şi străbunicul poetului către Bucovina, stabilindu-se la Călineştii Sucevei. După descoperire, mai mulţi profesori universitari de la Iaşi l-au rugat pe prof. Ion Funariu „să nu-l ia pe Eminescu”, în sensul de a-i lăsa originile aşa cum le cunoaşte istoria. Pe nedrept însă, pentru că Eminescu este la fel de ardelean, pe cât este de moldovean.

Cristina Cornilă

Lumi alternative și realități paralele

 

Există multe povești despre un pământ al nemuririi și tinereții eterne în miturile și legendele lumii, precum și despre tradiții spirituale indigene și șamanice foarte diverse.

Lumi misterioase

În lucrarea sa recentă ”Mongolia : Șamanii cerului”, Kevin Turner ne spune cum cele trei lumi sau regate ale șamanilor Darkhad din Mongolia nu constau în lumile tradiționale superioare, medii și inferioare, ci mai degrabă suprapuse realității dimensionale, mai în concordanță cu o perspectivă holografică. Aceste locuri sunt locuite de zeități, spirite și strămoși. În folclorul irlandez este țara ”Tir na Nog”, în care, potrivit legendelor, trăiește o rasă de ființe supranaturale, deși această altă lume este adaptată și pentru a se alătura vieții după moarte, ”Summerland” („Țara verii”) din Wicca.

Aceste dimensiuni sunt adesea accesate prin ocean, ducându-i pe mulți să asocieze Tir na Nog cu insula mitică Hy-Brasil, un pământ care iese din adâncime la fiecare șapte ani și a fost locuit de o rasă de ființe antediluviene avansate.

Cu toate acestea, regatul zânelor sau lumea cripto-terestră este atins cel mai adesea prin locuri considerate sacre sau care prezintă un anumit tip de aliniere legat de cele mai favorabile zile ale ciclului anual, precum solstițiile, echinocțiile și lunile noi. În multe legende transmise prin tradiția orală, momentele liminale ale amurgului, între zori și nașterea lunii, sunt cele mai favorabile pentru a putea contempla formele eterice ale acestor ființe.

Poate una dintre cele mai faimoase povești legate de aceste întâlniri este cea a Reverendului Robert Kirk, preot și cărturar scoțian. Cartea sa ”Comunitatea secretă a elfilor, faunilor și a zânelor” a fost publicată în 1691 și a compilat numeroase cazuri de întâlniri cu aceste creaturi elementare, precum și a explicat ce se putea face pentru a evita aceste ființe sau pentru a intra în contact cu ele.

În acest moment, Inchiziția a dominat întreaga Europă, astfel încât interesul lui Kirk pentru ceea ce unii considerau entități demonice ar putea provoca suspiciuni la mulți dintre colegii săi religioși. Unii dintre ei, de fapt, au speculat că Kirk însuși a fost un schimbător de piele trimis de Diavol pentru a corupe credințele enoriașilor săi și a le împinge înapoi la vechea credință păgână. Kirk a fost, de asemenea, al șaptelea fiu al părinților săi, lucru care l-a învăluit și într-o aură supranaturală, deoarece acest fapt a fost considerat un semn neechivoc asociat cu „a doua viziune” și legat de regatul zânelor.  

Într-o noapte de vară, în timp ce ieșea la plimbare, Kirk s-a prăbușit și a murit pe vârful unui deal de zâne. Sau cel puțin așa se părea.

În zilele de după înmormântare, un văr al lui Kirk a avut un vis ciudat în care reverendul l-a rugat să-l salveze din lumea zânelor. Kirk i-a explicat vărului său în vis că nu murise, ci suferise o întrerupere magică cauzată de răpitorii săi supranaturali.

Kirk îi promisese vărului său că va putea apărea o clipă în timpul botezului fiului său și că, atunci când se va întâmpla acest lucru, vărul său ar trebui să arunce în el un cuțit ceremonial. Procedând astfel, el va fi capabil să-l elibereze pe Kirk de vraja zânelor.

Legenda spune că atunci când reverendul Kirk i-a apărut vărului său în timpul botezului, acesta din urmă a fost atât de impresionat de viziune, încât a uitat să arunce cuțitul asupra lui, provocând dispariția lui Kirk, condamnat să trăiască în regatul zânelor.

Timpul alternativ

Conceptul de eternitate și faptul că timpul din aceste tărâmuri alternative aleargă mai repede sau mai încet au făcut parte din mitul zânelor de mii de ani. Legenda japoneză a lui Urashima Taro este un bun exemplu în acest sens. În această poveste, un pescar vizitează regatul supranatural subacvatic Ryugu-jo, descoperind în cele din urmă că în cele trei zile petrecute acolo, trei sute de ani au fost petrecuți pe pământul său.

Ryugu-jo prezintă anumite simboluri arhitecturale specifice legate de ciclul pământului, în așa fel încât, în diferitele regiuni ale regatului, sezonul anului a fost, de asemenea, diferit. Poate că o legătură cu solstițiile și echinocțiile poate fi văzută din nou în acest fapt, care în sine a fost considerat în mod tradițional o poartă de acces la creaturi magice, cum ar fi zânele.

Elfii și zânele din Scoția și Irlanda, de exemplu, ar folosi anumite uși magice sau cercuri megalitice pentru a apărea în funcție de perioada anului. Fiecare dintre aceste uși ar fi asociată cu un anotimp specific al anului.

Există o posibilă legătură cu ritualurile șamanice vechi egiptene Heb Sed în acest context, deoarece fiecare centru ceremonial a fost folosit o singură dată și apoi a fost construit unul nou pentru următorul festival.

Comunicarea cu „zeii stele”, împreună cu ofertele făcute pentru a atinge înțelepciunea, au, de asemenea, paralele cu interacțiunile tradițiilor scoțiene și irlandeze cu Sidhe (lumea zânelor) sau cu ritualurile energetice ale diferitelor culturi. Uneori, un loc sacru trebuia lăsat o perioadă de timp pentru a-i permite să-și reîncarce energia spirituală și, astfel, să se poată reconecta cu zeii în ceremoniile viitoare.

O altă conexiune interesantă este că, în cursul acestui ritual, faraonul a fost considerat mort, dar și în viață. Preoții au considerat că nu se putea ajunge la vremea noastră și că a fost transferat în Dual, tărâmul imaterial al spiritului.

Termenul „un timp dincolo de timp” este, de asemenea, una dintre cele mai populare traduceri aborigene australiene ale Dreamtime. Mai exact, această descriere este cel mai bine înțeleasă ca „eternă” sau „necreată”, referind-u-se la o dimensiune locuită de toți eroii mitului și a strămoșilor și în care au existat dintotdeauna. Deși sunt cunoscute numeroase variante regionale, toate conotațiile se referă la un loc imaterial și atemporal în afara lumii fizice.

De fapt, există mediatori mitici, de tip zână, în folclorul aborigen numit „Mimi”, despre care se spune că au predat triburilor aborigene timpurii numeroase abilități. Conform legendei, Mimi erau atât de subțiri încât un vânt puternic le putea rupe corpurile și era posibil să le contactezi urmând un anumit ritual și mergând în anumite centre sacre, de obicei pietre sau munți. Aceste locuri erau portaluri către o dimensiune imaterială care exista dincolo de lumea umană.

Mimi a jucat adesea trucuri oamenilor dacă nu i-au respectat pe ei sau locurile lor sfinte. A existat un tip de proces șamanic pentru a contacta în mod corespunzător Mimi și a fost adesea efectuat de „High Grade Men”, adică de șamanii triburilor aborigene. În lucrarea sa revoluționară de înaltă calitate a aborigenilor, AP Elkin îi descrie pe acești bărbați drept „supranormali, de obicei supra-sensibili și cu două origini principale : în primul rând, eroii cultului ceresc al artelor și eroii totemici, spiritele și fantomele, care ar putea în cele din urmă să fie la fel; în al doilea rând, lunga linie a ordinii sau ierarhiei șamanilor, care s-a întors la aceiași eroi ai timpului visului. "

Cu toate acestea, rolul jucat de femei în medierea cu Mimi a fost, de asemenea, foarte important. Au existat anumite sarcini și cereri care ar putea fi îndeplinite doar de o femeie și în care contextul „grad înalt” a fost depășit. În cartea sa ”Wise Women of the Dreamtime”, Johana Lambert explică faptul că „Ceea ce este subtil, ambiguu, interconectat, intangibil și dincolo de orice rațiune și orice logică, iese din tărâmul Femininului Etern și constituie baza a ceea ce a venit să fie numit „magie” sau „ocult”.

Săgeata magică

Mimi, la fel ca zânele și elementele din alte culturi, erau imprevizibile în comportament, pedepsind oamenii atât de des cât erau recompensați. Se credea că fură mâncare, călătoresc pe umblători și chiar aruncă săgeți magice - o conexiune surprinzătoare cu numeroase practici șamanice.

Săgeata magică este asociată și cu Abaris Hyperboreanul, un personaj despre care se spune că a apărut într-un ținut mitic „dincolo de vântul de nord” (Borea). Abaris a reușit să comunice cu spiritele, să vindece bolnavii și să călătorească prin aer cu o săgeată magică. Alte conexiuni cu Apollo și Pitagora indică tehnica larg răspândită de incubație șamanică, descrisă recent la perfecțiune de Peter Kingsley în cartea sa ”În locurile întunecate ale cunoașterii”.

Când trecem cu vederea anumite interpretări culturale, care variază în funcție de sistemele religioase și de gradul de dezvoltare al societăților, ceea ce găsim în numeroasele și foarte diferite întâlniri cu zâne și călătorii șamanice sunt indicații frapante ale unei experiențe universale cu „o altă lume”. Și, deși este posibil să putem descoperi un număr mare de povești despre realități ciudate cu ajutorul zânelor și a spiritelor, merită să ne amintim că uneori este datorită insistenței acestor creaturi misterioase.

ISTORIA NEMURIRII

 

Uruk din Mesopotamia a fost probabil primul nemuritor al legendelor. Se credea că este un individ „normal” care pur și simplu nu putea muri. Mitologia sugerează că nemuritorii și consilierii au existat întotdeauna. În acest sens, Uruk ar putea fi considerat ca primul exemplu de consilier nemuritor al umanității.

GILGAMESH

Ghilgameș a fost rege al orașului Uruk. Se presupune că a trăit la 2.000 de ani după Uruk Nemuritorul. Potrivit unor legende, Uruk a locuit în curtea lui Gilgamesh și a fost chiar unul dintre profesorii săi. Ghilgameș a fost fiul lui Lillah și Ninsun.

NINSUN - mama lui GILGAMESH

Două vieți, două moduri de a fi

Mitul Enkidu ne vorbește despre nouă femei nemuritoare care au venit la el când s-a născut. Aceste nouă femei au fost zânele care au făcut preziceri despre viața și destinul unui copil la naștere. După o serie de preziceri bune din primele opt zâne, ultima, cea mai tânără, dar și cea mai înțeleaptă, a prezis că Enkidu va trăi două vieți : una a lui, în care va acționa în mod greșit și o a doua care ar aparține ei și în care acțiunile sale ar fi caracterizate de neprihănirea sa.

Mai mult, zâna a susținut că se aștepta la un cadou minunat pentru a doua viață a lui Enkidu. Am avut dreptate. În prima sa viață, în ciuda faptului că a fost puternic, curajos și înțelept, așa cum preziseră primele opt zâne, Enkidu a făcut multe greșeli și a stricat totul atât în ​​regatul său, cât și în viața sa personală. În cele din urmă, cu regatul său deja în declin, Enkidu era pe patul de moarte. Atunci a cerut iertarea zânei înțelepte, care prezisese că va trăi două vieți diferite.

În acel moment, zâna nemuritoare i-a apărut și s-a întors din nou la momentul în care Enkidu era încă tânăr. În această a doua viață, Enkidu a acționat cu dreptate, s-a căsătorit cu Ninsun și l-a conceput pe Ghilgameș, marele „dar” pe care i-l prezisese zâna.

Enkidu

Dorința de moarte a lui Karún

Carún a fost un nemuritor al culturii etrusce. Se spune că a coborât în ​​iad și s-a întors și se știe, de asemenea, că a fost nefericit din cauza stării sale nemuritoare. El este unul dintre puținii nemuritori a căror singură dorință a fost moartea. Interesant este că în miturile din întreaga lume, eroii care călătoresc în iad și se întorc pot fi recunoscuți ca nemuritori, deoarece părăsesc lumea celor vii fără să fi murit și se întorc la ea mai târziu. Zeii mitologiilor antice sunt și ei nemuritori. Zeii antici sunt uneori considerați ființe umane nemuritoare deghizate. Zeul slav Veles, de exemplu, a recunoscut că este nemuritor, dar nu un zeu.

Vampiri, vârcolaci și Biserică

Vampirii sunt un bun exemplu de creaturi mitologice nemuritoare. Conform unei teorii, poveștile despre vampiri au fost create de adevărații nemuritori pentru a-și păstra propria existență secretă. Taulreus apără această idee în cartea sa Gheestelycke Sermoonen. Ființele terifiante precum vampirii și vârcolacii ar împiedica, prin urmare, oamenii să ia în considerare posibilitatea existenței efective a ființelor umane nemuritoare.

În trecut, Biserica a interzis și a încercat să distrugă toate acele cărți care ridicau posibilitatea existenței nemuritorilor în formă fizică. Pe de altă parte, alchimiștii au fost hărțuiți și persecutați pentru căutarea Pietrei Filozofale, un mineral legendar care ar presupune că ar servi la realizarea elixirului vieții veșnice.

ALCHIMIST

Legendele ulterioare

Piesa Gheestelycke Sermoonen ne vorbește despre un tânăr soldat care devine parte a unui grup de mercenari. În timpul unei bătălii, tânărul este martor la comandantul său, șeful mercenarilor, ucis. Înainte de a muri, șeful îl lasă pe tânăr la comandă. Odată cu trecerea timpului, noul comandant a îmbătrânit și s-a retras într-un oraș undeva în Egipt. 

Într-o zi, când mergea la piață, bătrânul l-a întâlnit pe fostul șef al mercenarilor, despre care credea că murise de mulți ani. Cu toate acestea, era bine în viață și înfățișarea lui era exact aceeași cu cea pe care o cunoscuse bătrânul cu mult timp în urmă. Bărbatul l-a întrebat pe fostul său comandant dacă este nemuritor. Nemuritorul și-a dezvăluit apoi identitatea și i-a spus vechiului său prieten că și-a atins în sfârșit destinul.

Contele de Saint Germain

Un alt nemuritor celebru a fost contele de Saint Germain. Saint Germain a fost unul dintre cei mai recenți nemuritori din istorie. Printre acești nemuritori relativ moderni se numără și Nicholas Flamel, un om despre care se spunea că a descoperit Piatra Filosofală și a folosit-o pentru a crea elixirul vieții pentru a atinge nemurirea.

Mituri și legende din întreaga lume sunt pline de povești despre nemuritori. Există chiar diferite tipuri de nemuritori. Unii dintre ei apar născuți nemuritori, în timp ce alții obțin acest statut de alchimiști după ce au descoperit Piatra Filosofală și Elixirul Nemuririi. 

Ce este adevărat în aceste povești despre nemuritori ? Este posibil să fi fost opera unor nemuritori adevărați cu intenția de a-și ascunde existența ? ESTE FOARTE POSIBIL.